Nu mai suport

As vrea sa stii, cand citesti asta, ca nu mai indur nicio secunda, ca nu mai rezist, ca as muri daca as stii cum. Ca doua zile nu mi se par deloc multe, ci FOARTE multe, cumplite, asezate una peste alta haotic. La un moment dat nu voi mai vrea sa astept, ci o sa vin singura, fara sa ma chemi tu inapoi acasa, o sa vin si o sa ma bucur de viata mea si n-am sa te las sa stii ca am venit. Pur si simplu, imi e mai usor sa astept acasa, cu perna mea si muzica mea si somnul meu de toate zilele.

Am suferit fiecare secunda. Ai inteles? Fiecare nenorocita de clipa pentru ca am vrut sa-ti fac voia. Poate intr-o zi o sa-mi gasesc curajul sa plec pentru mult timp, mult timp, dar teama imi e ca ma voi plictisi sa tot sufar.

Atat am vrut sa spun.

Ana, dormi?

Sunt asa urata, asa de urata si fericita cum n-am fost niciodata. Sunt fericita ca nu-mi pasa ca sunt urata, ca n-am creion dermatograf, ca stau cocosata, ca am o culoare stridenta la par. Sunt fericita pentru ca pot sa dorm ore de-a randul si sa visez oameni la care nu am dreptul nici sa gandesc in timpul saptamanii, dar vorba aia, nu-ti poti controla visele, nu?

Am visat marea ca inunda totul, gandul meu chinuit. Ca nu trebuia sa-mi tin respiratia sub apa. Am visat non-culori care deveneau culori calde daca ma apropiam. Am visat frustrari, ca si cum realitatea nu ma lasa niciodata sa ma bucur pe deplin.

Dar de data asta nu am sa plang. Ce poate fi mai frumos decat sa depinzi de cineva? La inceput m-a speriat sa depind si mi-am cautat libertatea in dependente diverse, ajungand singura si trista, la fel de dependenta ca la inceput.

As vrea sa scriu de copilaria mea, de parul meu castaniu, de cainele care a murit, de bunica mea cu multe amintiri, de iubitul meu pentru care timpul n-are nicio valoare, dar nu pot. Pot sa scriu decat ca-mi iubesc trecutul atat de feroce si nimic nu m-ar intrista mai tare decat sa dispara pur si simplu. Prezentul e linistitor acum, ma simt bine. Iar viitorul, viitorul e ceva de care mi-e frica. Ceva despre care toti oamenii vorbesc, iar toti vor o bucatica din viitorul meu pe care ma chinui sa-l creez in fiecare zi si pana la urma o sa mor creeandu-l, nefiind in stare sa-l traiesc vreodata.

_________________________________________________

Pentru frustrari am jurnal.

Oh, take me back to the start

Vino, vreau sa te intalnesc, sa-ti spun cat de rau imi pare si cat esti de frumoasa, sa-ti spun ca eu sunt cel care te-a pus de-o parte de lumea asta si te-a facut fiinta incantatoare de azi. Esti creatia mainilor mele, esti jumatatea mea. Piesa lipsa.

___________________________________________________
Nu mai suport. Nu mai suport zilele in care cade ganditor, as vrea sa stiu ce-i trece prin cap, ce-l face atat de nefericit langa mine, ce-l face sa comita cele mai stupide greseli muzicale. As vrea sa nu cred ca am visat cand el imi spunea foarte serios ca...

___________________________________________________

...am scapat de amintirea ei. Ea exista langa mine, ma asculta, nu zice nimic, nu protesteaza. Parca plange tot timpul si numai prezenta mea o face fericita. E un fel de simbioza intre noi. O simbioza in care ea nu-mi mai ofera nimic. Imi lipsesti TU, chiar tu, desi timpul ne desparte hain, n-am sa te uit niciodata. Si chiar de am sa raman langa asa-zisa iubita mea cu ganduri mari tot o sa ma gandesc la tine in fiecare zi.

___________________________________________________


Cine sunt eu sa-i pun lui bariere? Cine? As fi putut sa plec oricand, dar ma dor umerii atat de tare. Locul meu e aici? Oare asa mi-am dorit sa exist? Oare asa mi-am imaginat viitorul cand aveam sase ani si mancam micul dejun? Poate da. Poate e o parte dintr-o chemare mai mare. Poate e doar imaginatia mea.

____________________________________________________



Scriu prea rau. Am obsesii. Iarta-ma.

Mein Leben...

Imi e dor de tine cateodata. Stau singur pe jumatatea mea de pat si ma gandesc la parul care iti cade in cascade intunecate pe umeri...Cand ma uit pe cealalta jumatate, vad fiinta de care mi-am legat existenta intr-un mod nefericit. Fiinta tipatoare pe care cateodata am impresia ca o iubesc din suflet, dar atunci cand doarme goala langa mine nu-mi mai inspira nimic si prefer sa-mi amintesc de noi cum zaceam zambitori intr-un oras extrem de exotic in care magazinele aveau nume perverse. Atunci imi dau lacrimile. Imi vine sa ma ridic si sa ma imbrac cu primele haine care-mi apar in fata ochilor-deloc specific mie-si sa fug pe strada ta, asa cum de atatea ori am facut. Dar realizez ca lunile au trecut peste poza noastra de cuplu, desi noi ne-am iubit pana la moarte...moartea florii de la urechea ta.

Nu-mi place de ea, de ea cum se ghemuieste langa mine si parca nu ma lasa sa trec de nicio bariera:nici in viitor, nici in trecut. Sunt prins aici, blestemat sa-i simt iubirea care ma blocheaza in acest spatiu infinit de ingust.

Poate si ea urla dupa clipe trecute, nu stiu. Dar cand e langa mine arata la fel de linistita ca o perna siclam care respira..

Draga blog-ule,

Nu mai esti al meu. Esti acum al tuturor ochilor care nu trebuie sa te vada. Nu mai pot sa-ti spun framatarile mele care mereu sunt aceleasi, mereu. Nu se vor schimba cu toate vorbele linistitoare din lume. Asta pentru ca sigur e ceva, ceva cu mine. Dar nu o sa mai auzi niciodata de lucrurile alea. Imi voi murdari cutia toracica pe interior cu ele. O sa ma roada vesnic, o sa stea in umbra fericirii mele cu un cockteil in mana dreapta. Oricum, lasa asta. Iti doresc multa sanatate, de acum in colo nu voi mai scrie niciun lucru adevarat direct din inima mea cu sange si lacrimi. O sa scriu despre fake zambete si vara. O sa-ti pocesc existenta.

Dar asta nu inseamna ca nu iubesc. Iubesc cu obsesii si patima. Iubesc, blog-ule. Nu o sa mai stii asta, nicicand.

Cu dragoste si lacrimi in ochi,

Ana.

Plangi, Ana, plangi pe umarul meu

-Cine esti tu, Ana? De ce te prezinti asa cateodata? N-ai ingropat inca numele asta? Iti e asa de drag?
-Imi este frica sa parasesc numele asta. O sa regasesc o Luiza searbada si urata. Nu-mi place Luiza. E un nume oribil, dar...cel putin nu e altul.
-Altul care? Ana, am sa-ti spun Ana de acum in colo pentru ca eu sunt gandul tau si daca nimeni nu te alinta cu numele tau preferat, am s-o fac eu.
-Nu-ti zic.
-Dar cine crezi ca sunt eu? Un strain? Un strain, Ana? Nicidecum. "Nu-ti spun" va fi o replica pentru straini. Uiti ca sunt gandul tau. Stiu mai multe decat oricine. Lasa obsesiile, lasa-ti capul pe umarul meu cand niciun alt umar nu te va primi pe tine si patimile tale odioase. Spune-mi, cine te supara, cine?
-Mm...este...mmm....cine esti tu...mmm...sa-ti spun? Sa ma destainui tie? M-AM SATURAT DE OAMENI CARE DOAR IMI PROMIT SA-MI REZOLVE DILEMELE.
-Eu nu pot sa te ajut sa le rezolvi, dar le pot dizolva.
-N-am nevoie. Lasa-ma. O sa ma dizolve ele la un moment dat.

Amelie

Ce supliciu, incep sa uit. Uit orice, mai ales lucruri la care tin cu adevarat. D-asta am hotarat sa nu mai sterg nimic, niciodata-cu un mare regret pentru ce am sters deja, bineinteles. Nu stiu cat va rezista telefonul meu la atatea mesaje trecute prezente si viitoare, asa cum nu stiu cum creierul meu va putea suporta sa faca mici calatorii in timp fara sa sufere putintel.
Arunca o privire peste umar. Ce vezi? Eu vad pe bunicul Emilian jucand carti cu mine in curte. Vad o fetita infasurata intr-o perdea pe post de aripi. Vad o vrabiuta calcata de masina. Vad pe Ayman care ma ghida. Colectia mea de ghinde. Primii pasi de dans. Prima tigara. Primul lesin. Vad o copila uitandu-se ciudat la o schela. Un om cantand in italiana in timp ce varuieste. Pe iubita lui insarcinata si roscata. Doi pesti exotici intr-un borcan ordinar. Primul sarut-cel mai comic moment din viata. Admiterea in clasa a cincea. Primul rol intr-o piesa. O usa care nu se mai incuie.Un filodendron imens care o blocheaza.

Vad lacrimi-sunt o plangacioasa.

Si regret tot ce-am ars-sters-mototolit-aruncat vreodata.

Ca sunt blocata in prezentul asta ca un paradis(pierdut) nesfarsit stiind ca tu arunci atatea priviri peste umar.

Frumoasa si Bestia

Iti amintesti?! Bestia avea un trandafir intr-o cupa de cristal. Iar trandafirul era incuiat intr-o camera in care-desi stia unde se afla si avea cheia de la ea-BELLE NU AVEA VOIE SA INTRE. Iar Frumoasa a intrat. Asa era sa se termine totul foarte dramatic, dar cum povestea este pentru copilasi care asteapta finaluri fericite, s-au regasit pana la urma.

Cine-a iubit cine-a gresit?

Iubito, cata lume intre noi!