Albastru.

Imi amintesc cu drag. Mereu imi amintesc atunci cand ma asez sa scriu. Cu drag? Nu mereu. Dar imi amintesc. Retrospectiva e preferata mea atunci cand beau ceai fierbinte si imi lacrimeaza ochii de la aburi.

Nu stiam niciodata ca am sa scriu. Nu credeam ca o sa invat forma literelor, ca am sa le pun pe hartie. E o vreme cand nu ai amintiri si crezi ca in ghereta unde iti legi patinele se termina vesnicia. D-asta nimeni nu scrie cand e in scutece. Ne lipsesc amintirile, ca si unui tamplar lemnul.

Acum ma simt prea mare. Fac un laitmotiv din cerneala si ma hranesc cu el. Spun ca sunt prea mare, dar sunt batrana. Am dat din venele mele atator oameni, apoi m-au privit carpiti si tristi. M-au intrebat unde e Imparatia Celestiala? Ce e aia? Nu stiu. Nu stiu. Viata noastra e o pata de cerneala din care s-a sters un pic. E facuta din cuvinte. Lumea e Cuvant.

Iar cararea meu e stramba si uda. E asa de pe vremea cand nu scriam. Cand nu-mi puneam sufletul pe tava, cu entuziasmul unui om care nu mai are alternative. Pe vremea cand traiam ca sa am ce povesti, nu cand povesteam ca sa traiesc.

Asa ma parasesti, in amurgul asta care are urme de dinti. Am iubit prea devreme si m-am consumat ca o lumanare neparfumata, pusa chiar la Morti, etichetata in gand cu nume de vii, vii si intregi, fericiti in blestemul lor.

O sa-mi iau Calimara cu mine in mormant. O sa ne inchidem ochii una alteia.

Bobo.

Am asteptat o dimineata de primavara in timp ce-mi beam ceaiul. Nu stiu daca era negru. Nu-mi amintesc. Tot ce stiu e ca devin speriata atunci cand imi incalc regulile si imi vine sa le tot incalc pana se sterg cu totul de pe fata pamantului.

Eu credeam in Mos Craciun. Am crezut si cand am primit prima data cadoul direct de la mama. M-am gandit ca el trebuie sa-i fi dat bani sa-mi ia. Dar nu-mi pasa oricum atata timp cat nu era zapada. Ma scuturam de ger si intram in casa. Ma jucam un pic, apoi ma rugam lui Mos Craciun pentru ca...pesemne trebuia sa fie un sfant.

Dar tot ce a contat a fost primavara. Pentru ca nimic nu am iubit mai mult decat petalele. Imi amintesc cat de greu e sa fii muritor si cat de incercat de emotii esti. Si deseori e interzis sa arunci cu petale cand iubesti asa mult. Nici macar nu poti sa te apleci sa le iei cand stii ca e un moment in care le tii in mana cu disperarea unui om care nu stie pe unde sa o apuce.

Tu. Tu imi amintesti de mine cand eram doar un boboc si nu aveam petale. Atunci cand ma rugam lui Mos Craciun sa nu ma scutur niciodata, sa nu deger. Tu ma faci o pulbere de amintiri. Un nor in care suflii cand esti speriata si crezi ca o sa sfarsesti ca mine:fara un cantesc de dragoste propriu. Doar cu saruturi care devin cosmar cand te gandesti ca omul la care tii mai mult si mai mult e departe si in imposibilitatea de a-ti strange mana, macar.

Daca vom cadea...

Cerul o sa se uite stramb la noi in timp ce innotam in metafore. Si numai asta nu ne mai trebuie acum cand zapada e asa rosie de la atatea amintiri.

Imi dai un pic de vara? Am ce sa-ti dau in schimb! Un derdelus intreg plin de copii galagiosi. Iti dau toate perechile de manusi din tara. Iti fac cadou, intr-o cutie cu acustica buna, toate colindele cantate de oameni cu falcute rosii.

Iti cer atat de mult? Ia-mi si fulgii. Desi...cat mi-am dorit sa vad fulgi vara cand pielea imi ardea, iar lacrimile mi se uscau pe obraji lasand o dara de sare. Am vrut sa-mi cada pe obraji si pe picioare si sa cad in genunchi, multumind.

Dar noi, oamenii, suntem asa o creatie nemultumita. Suntem mereu gata sa plangem:e prea cald, muzica e prea tara, ploua cu gheata, mi s-au rupt adidasii, mi s-a udat tigara, ninge prea rau, mi s-a intins rimelul, iubitul meu poarta fes, vreau putina vara.

Si eu vreau. Da-mi mie toate razele de soare pe care le ai!Nu-mi pasa daca ard, pentru ca, daca o sa ma arda, iubitul meu cu fes o sa-mi aduca, intr-o cutie, zapada. Si atunci am sa las cutia inchisa si am sa fur de la el un sarut. O sa-i incalzesc sangele cu razele mele, iar el are sa-mi potoleasca setea de vise.

Isi schimba mereu drumul cand nu sunt atenta. Si doarme prea mult cand vreau sa-l aud. Iar eu, creatie nemultumita ce sunt! Oamenii care iubesc fumeaza numai iarna!

Fii primul!

Citesc.

Citesti? Si cat de mult crezi ca fructific dintr-un cuvant? Ce citesti? Carti de istorie? Pachetul de tigari? Prospecte?

A!Imi citesti mailul, cum am fost asa proasta? Si ce vezi atat de interesant? Sunt numai litere. Atat de multe litere si o minte bolnava.

Intelegi? Cum se poate sa si intelegi? Am scris intr-un moment de nebunie, de dor. Voiam sa ma arunc pe o fereastra, asa ca m-am aruncat in fereastra ta. Poti sa-mi reprosezi asta?

Intelegi ca iubesc? Ce sa iubesc? Scrisorile altora, scrisul lor jumatate de tipar. Iubesc fiecare fulg care aluneca pe topoganele de oxigen. Iubesc fiecare pistrui de pe obrazul lui.

A, deci nu il cunosti? As putea sa ma enervez si sa-ti dau cu cerneala in cap. Dar stiu ca nu ai dat mana cu el niciodata, asa ca te iert, te iert.

Am promis fidelitate? Eu? Cred ca ma confunzi urat. Si tu ai promis ca ramai, iar acum ura imi macina miocardul. Si urlu dupa tine, dar imi raspunde cu atata eleganta, cu vocea lui ca o boare. Imi spune ca o sa ma astepte si sunt fericita pentru cateva secunde. Secunde fara tine. Asa le-am numit.

Sa-mi fie dor, de cine? A, nu. Nu. De prietenul meu de ciocolata? S-a topit in 0,2 grade. Si nici macar nu-l cunoaste e Kelvin...