duminică, 19 decembrie 2010

Bobo.

Am asteptat o dimineata de primavara in timp ce-mi beam ceaiul. Nu stiu daca era negru. Nu-mi amintesc. Tot ce stiu e ca devin speriata atunci cand imi incalc regulile si imi vine sa le tot incalc pana se sterg cu totul de pe fata pamantului.

Eu credeam in Mos Craciun. Am crezut si cand am primit prima data cadoul direct de la mama. M-am gandit ca el trebuie sa-i fi dat bani sa-mi ia. Dar nu-mi pasa oricum atata timp cat nu era zapada. Ma scuturam de ger si intram in casa. Ma jucam un pic, apoi ma rugam lui Mos Craciun pentru ca...pesemne trebuia sa fie un sfant.

Dar tot ce a contat a fost primavara. Pentru ca nimic nu am iubit mai mult decat petalele. Imi amintesc cat de greu e sa fii muritor si cat de incercat de emotii esti. Si deseori e interzis sa arunci cu petale cand iubesti asa mult. Nici macar nu poti sa te apleci sa le iei cand stii ca e un moment in care le tii in mana cu disperarea unui om care nu stie pe unde sa o apuce.

Tu. Tu imi amintesti de mine cand eram doar un boboc si nu aveam petale. Atunci cand ma rugam lui Mos Craciun sa nu ma scutur niciodata, sa nu deger. Tu ma faci o pulbere de amintiri. Un nor in care suflii cand esti speriata si crezi ca o sa sfarsesti ca mine:fara un cantesc de dragoste propriu. Doar cu saruturi care devin cosmar cand te gandesti ca omul la care tii mai mult si mai mult e departe si in imposibilitatea de a-ti strange mana, macar.

Un comentariu:

  1. Ma intreb daca exista pe lume persoana mai geniala decat tine...daca exista perfectiune atunci tu esti cel mai aproape de ea,iubito.
    Tu chiar esti ca un boboc de floare...defapt nu mai esti pentru ca ai inflorit.Esti un trandafir atat de rosu si plin de viata incat imprastii doar iubire si lumina in jurul tau.

    RăspundețiȘtergere