vineri, 30 iulie 2010

A inviat luna.

Sunt Julien. Mi-am schimbat numele. In curand nimic nu va mai fi la fel. Ma voi plimba prin alte orase cu cravata mea rosie plesnindu-ma din cand in cand in piept. Asta imi va aminti de voi, dragilor. Va voi scrie, poate. Sau va voi lasa sa va amintiti de mine asa cum am fost inainte. Alergand, asteptand, sperand ca ceva imi va schimba viata.

Sunt Julien si m-as duce oriunde, numai aici sa nu raman. Daca citesti asta si ai o solutie, oricare ar fi ea, spune. Nu ma regasesc aici. Vreau sa las totul inapoi, sa se faca praf si umbre in urma mea. Scriu repede. Nu mai am rabdare. Nu stiu pe cine vreau de fapt. Nici nu stiu daca iubesc, dar va impartasesc bucuria. Fara sa stiti v-am intrat in viata tuturor, dar sunt atat de dicreta incat va las sa ghiciti asta. N-am sa o spun nimanui.

Sunt Julien, un copilas fals care face plaja pe un covor de foi de dafin. Va iubesc. E ceva atat de calm, incat v-ar mira ca acest sentiment sa vina de la mine. Va iubesc. Am ars scrisorile de adio, ma gasiti si asa oriunde.

Misiunea mea sunt ei. Soarele ma arde cumplit in cautarea lor. Strazile mi se topesc sub picioare. Masinile nu se aud de dupa perdeaua de muzica. Ii caut peste tot fara sa ma gandesc la nimic. nici la desertul vostru. Ii caut. Pentru ca iubesc.

Julien traieste inca. Traieste numai vara.

duminică, 25 iulie 2010

Da, chiar pot sa va iubesc pe toti.

miercuri, 21 iulie 2010

Primele trei cuvinte de la Mihai.

De ce cand intreb
mi se raspunde iubire?

Iresponsabililor, am sa plec
pana maine.
Si am sa va las in iubirea voastra
Roz, palida
Pentru ca n-ati stiut sa disecati
sa apreciati
sa vreti.

Ma lasati doar pe mine
sa ma scald in necredinta
In lumina pe care tot o caut
In luceferi
In taramul fagaduintei de care tot vorbiti...
Fie-va rusine de inimile voastre insangerate
De atata dor.

Si nu va mai agatati, NU
pentru ca sunt obosita si drumul imi pare de plastilina.
Sunt ca o papusa muppets fara brate
Fara suflet, eu nu am de ce sa ma prind.
Se topeste cararea ca si cum ar fi in mainile unui copil pofticios
Care stie sa contruiasca
Prea curios pentru varsta lui.

De am sa decid sa-mi iau viata in spate
In maini
In degete
Ca pe un rucsac imbacsit
Fara fermoar
Promiteti sa o lasati acolo
Pana ce mainile mele reci o vor lasa fara dorinte
Si asteptari?
Jurati sa nu-mi cautati in vise cand sunt cu spatele?
cand astept sa se deschida usile, dar inima mea ramane
In paharul lui de cafea?

nu pun pret pe voi, oamenilor
(Caci jignire mai mare nu exista)
Nici pe optiunile voastre intoarse pe toate fetele
nici pe viitorul pe care incercati sa-l ghiciti in boabe de mazare.
Nu pun pret pe voi, pentru ca nu aveti suferinta
Nici sange pe camasile albe.



Doar furia va macina
Cum macina dozatorul boabele de cafea.
Caci furia voastra e la mine
Si o sparg intre dinti tot cu furie
Cu iubire, cu intelegere, cu jale..

miercuri, 14 iulie 2010

Omul care aduce vara[uzakta, cok uzakta guneyde]

Ar trebui sa fiu torturata. Nu mai pot sa scriu nimic cand sunt fericita. Dar nu e o fericire din aia autentica. Nu am o dorinta uriasa sa sar intr-un picior, ci e o fericire lenesa, molesitoare. Si daca m-am indragostit e grav. Merit o palma. Eu nu ma indragostesc niciodata, decat cand e neaparata nevoie. haha. Acum sa radeti de mine, merit. L-am lasat pe Okan in Korfu cu Ksenia pentru ca momentan nu-i port pica si nici nu-mi vine sa-i sparg vaza mea cu gheise in cap. Nici lui, nici rusoaicei. Si nici cu Anil nu vreau sa ma intalnesc pentru ca nici pentru el nu mai am sentimente poetice. Am intalnit omul care mi-a adus vara. Acum inchid. Daca spun ca nu mai intru niciodata, maine sigur o sa il aduc pe Okan din Grecia si o sa-mi continui povestea. Asa ca...pupici. Nu mai intru niciodata.

luni, 12 iulie 2010

1001 calmante-nopti pierdute

Nu voiam sa-l trezesc pe Anil, dar a trebuit. Era 6:30 si nu stiam cand se intoarce O. cu sotia lui din Grecia. Anil fusese la mine toata saptamana cat timp proaspat-distrusii mancasera caracatita prajita in Korfu. Oricum nu-mi pasa prea tare de ei. Avusesem o saptamana geniala, desi n-am iesit deloc din casa. Nu stiam ca pot sa traiesc atat doar cu conserve de peste si pizza, eram mandra. Anil incercase tot posibilul sa ma faca sa uit, sa ma simt bine, sa renunt la narcotice, sa rad. I-au reusit toate, mai putin pastilele la care nu am renuntat pentru ca ma intristam rapid si ieseam din dispozitie asa cum ieseam din haine cand se termina meciul la tv.

-Iubita mea, a salabisit si mi s-a facut inima cat un purice. Frumos zicea. Pacat ca nu mai putea sta cu mine. In doua minute se trezise deja de-a binelea. Imi parea rau.
-O sa se intoarca.
-Stiu, a zis promt in ciuda faptului ca era proaspat trezit.

Cat timp s-a spalat pe dinti am stat pe locul lui mirosindu-i perna si plangand. Ma astepta o viata intreaga langa Ksenia care incerca sa intre in vorba cu mine si sa se faca prietena mea. O viata intreaga in care O.[omul care nu merita sa-i fie pronuntat tot numele] avea penduleze intre mine si ea. Atunci l-am simtit pe Anil ca pe o gura de aer proaspat, ca pe o portita de scapare.
Anil s-a intors din baie fredonand "ben bilmem" pe un ton necajit, dar plin de pasiune. Superba voce. S-a imbracat repede, m-a sarutat pe frunte si a plecat lasandu-mi usa intredeschisa. As fi vrut sa strig dupa el, dar am adormit gratie tuturor noptilor pierdute..

...............................................................................

1001 calmante

Imi alesesem o rochie rosie. Eram furioasa. Sau trista. Preferam oricum prima varianta, ma facea sa par puternica. K. avea un voal luung si acceptam in sinea mea ca era frumoasa.
M-am intors spre Anil, iar el mi-a facut incurajator cu ochiul. Nu stiam ce a vrut sa spuna asa ca am zambit larg si fals asa cum faceam mereu cand nu aveam ce sa spun. La O. nu m-am uitat deloc. Presupuneam ca e fericit si rade adevarat. "Cu o familie internationala...cred si eu" m-am gandit pentru o secunda, apoi a venit Anil langa mine si m-a luat de mana. L-am strans tare ca si cum pe el as fi vrut sa-l ranesc.
-Ti-am spus eu, a soptit.
-Nu credeam, am pufnit exasperata.
-Poti oricand sa...

A tacut. Stiam ca pot, dar in mintea mea nu era decat disperare, furie. Ma incruntasem. Imi venea sa plang de fapt. Anil m-a luat in brate. Il adoram, dar traisem cu senzatia ca O. era destinul meu si nu ma puteam abate.

-Hai...

K. intrase in camera si ma luase de mana. Incepea. Numai Dumnezeu stie cat mi-as fi dorit sa ii trag o palma. Cata ipocrizie! Dar am urmat-o.
Sufrageria gemea de oameni care vorbeau ruseste si turceste. Ce scarbosenie. O. statea pe un scaun picior peste picior. Ih! Avea costum alb si o tona de gel in cap.

- Askim...a strigat el si K. s-a cocotat pe genunchii lui fericita.

"Nu te mai enerva" imi spunea privirea lui Anil.

Restul s-a desfasurat firesc. Luasem calmante si m-am simtit nepasatoare, aproape senila. A doua zi dimineata eram in pijamale si ascultam "Coma-Cobora-ma in rai" numai din dorinta de a auzi ceva romanesc. Calmantele isi pierdusera efectul, dar refuzam sa ma gandesc la Ksenia care probabil isi dadea jos rochia de mireasa chiar in acel moment.

Pana sa adorm am repetat obsesiv "turcii is niste javre"


duminică, 11 iulie 2010

Onlar.

-Lasa-ma sa plec. Du-te dracului.
-Askim benim....

L-am lasat sa se topeasca in noapte si am continuat sa injur. Mi se intinsese rujul si plangeam. Probabil ca fusesem programata sa traiesc terorile astea. Nu stiam unde sa ma duc. Am ciocanit la intamplare la vreo doua usi, dar m-am razgandit si am fugit inainte sa deschida. Noaptea era rece si aproape-costumul-meu-zgomotos nu-mi tinea de cald sub nicio forma. Am vrut sa ma rog, dar imi inghetau cuvintele pe buze. Nu mai aveam cui sa ma rog. Nu credeam in Allah, dar ma prefaceam excelent. De religia mea oricum se alesese praful. Nu m-am mai gandit la asta. Frig.
Apoi mi s-a facut dor. Cat am indurat sa ajung aici? Pe cati am lasat in urma? Mi-a venit in minte mama stand pe canapea si butonand telecomanda. Apoi Leopardu pe care nu apucasem sa-l vad la scoala. Pentru ce? Dar intrebarea asta o punea oricine.

De departe se auzea o melodie ritmata si am inceput sa dansez ca sa ma incalzesc. Ma miscam repede, aproape violent numai ca sa-mi sterg din cap ce se intamplase.

"La dracul si cu voi" am spus tare. In sfarsit puteam sa vorbesc romana si nimeni nu se uita intrebator.
Ma zguduiam de plans si dansam...