duminică, 11 iulie 2010

Onlar.

-Lasa-ma sa plec. Du-te dracului.
-Askim benim....

L-am lasat sa se topeasca in noapte si am continuat sa injur. Mi se intinsese rujul si plangeam. Probabil ca fusesem programata sa traiesc terorile astea. Nu stiam unde sa ma duc. Am ciocanit la intamplare la vreo doua usi, dar m-am razgandit si am fugit inainte sa deschida. Noaptea era rece si aproape-costumul-meu-zgomotos nu-mi tinea de cald sub nicio forma. Am vrut sa ma rog, dar imi inghetau cuvintele pe buze. Nu mai aveam cui sa ma rog. Nu credeam in Allah, dar ma prefaceam excelent. De religia mea oricum se alesese praful. Nu m-am mai gandit la asta. Frig.
Apoi mi s-a facut dor. Cat am indurat sa ajung aici? Pe cati am lasat in urma? Mi-a venit in minte mama stand pe canapea si butonand telecomanda. Apoi Leopardu pe care nu apucasem sa-l vad la scoala. Pentru ce? Dar intrebarea asta o punea oricine.

De departe se auzea o melodie ritmata si am inceput sa dansez ca sa ma incalzesc. Ma miscam repede, aproape violent numai ca sa-mi sterg din cap ce se intamplase.

"La dracul si cu voi" am spus tare. In sfarsit puteam sa vorbesc romana si nimeni nu se uita intrebator.
Ma zguduiam de plans si dansam...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu