M-am intors spre Anil, iar el mi-a facut incurajator cu ochiul. Nu stiam ce a vrut sa spuna asa ca am zambit larg si fals asa cum faceam mereu cand nu aveam ce sa spun. La O. nu m-am uitat deloc. Presupuneam ca e fericit si rade adevarat. "Cu o familie internationala...cred si eu" m-am gandit pentru o secunda, apoi a venit Anil langa mine si m-a luat de mana. L-am strans tare ca si cum pe el as fi vrut sa-l ranesc.
-Ti-am spus eu, a soptit.
-Nu credeam, am pufnit exasperata.
-Poti oricand sa...
A tacut. Stiam ca pot, dar in mintea mea nu era decat disperare, furie. Ma incruntasem. Imi venea sa plang de fapt. Anil m-a luat in brate. Il adoram, dar traisem cu senzatia ca O. era destinul meu si nu ma puteam abate.
-Hai...
K. intrase in camera si ma luase de mana. Incepea. Numai Dumnezeu stie cat mi-as fi dorit sa ii trag o palma. Cata ipocrizie! Dar am urmat-o.
Sufrageria gemea de oameni care vorbeau ruseste si turceste. Ce scarbosenie. O. statea pe un scaun picior peste picior. Ih! Avea costum alb si o tona de gel in cap.
- Askim...a strigat el si K. s-a cocotat pe genunchii lui fericita.
"Nu te mai enerva" imi spunea privirea lui Anil.
Restul s-a desfasurat firesc. Luasem calmante si m-am simtit nepasatoare, aproape senila. A doua zi dimineata eram in pijamale si ascultam "Coma-Cobora-ma in rai" numai din dorinta de a auzi ceva romanesc. Calmantele isi pierdusera efectul, dar refuzam sa ma gandesc la Ksenia care probabil isi dadea jos rochia de mireasa chiar in acel moment.
Pana sa adorm am repetat obsesiv "turcii is niste javre"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu