Ca sa devenim nemuritori, iubito..

De ce mananc la ora asta? Doamne, imi e atat de frica. Dorm asa putin. Mananc atat de mult. Traiesc asa sferturi de viata. Traiesc in scris. In condeiul meu e viata. Si se scurteaza cu cat scriu. As scrie pagini intregi ca sa termin cu viata. Pentru ca eu niciodata n-am invatat sa ma opresc din dezamagit. N-am invatat sa plec de langa salbaticiunile care musca din mine. Care iubesc cu o patima groteasca ce ma distruge pe zi ce trece. Si devin si mai mica. Si eu tot o salbaticiune in mainile lor. Si as distruge inimi pe care le iubesc. As distruge vieti intregi numai ca plang. Sa ma aplec peste ei si sa-mi vars lacrimile vinovate. Siroaie. Pentru ca merit sa plang. Sa mi se ridice spasmotic cutia toracica. Sa suspin si sa suspine cu mine toata valea. Si pantecele Pamantului sa ma primeasca inapoi cu vise cu tot. Sa ninga peste mine. Peste umerii astia pe care a stat Lumea. Sa ninga cu lacrimi inghetate. Sa ma striveasca sub apasarea lor. Eu, un blestem. O fiara, nu un om. O dorinta numai, nascocita in inima unui diavol. O dorinta care acum doreste la randul ei. Si se aseaza in genunchi in zapada cu mainile impreunate in rugaciune. Cateodata. Cand drumul e lung si greu. Atunci se aseaza. Si plange. Cere indurare. Cere o cale mai usoara. Cere reguli mai putine. Cere trupuri care transpira. Trupul. Un pahar cu vin si un mileu patat de ani. O camera goala in care rasuna ecoul. Un pas de Sfant. Un Sfant care respira. Care iubeste cu o patima covarsitoare in care ma arunc si eu. Si-l cer, Doamne. Asta e rugaciunea mea. Sa pot sa-l am. Intr-o seara, la gura sobei, pe o rogojina care scartaie. Si langa mine sa am un pahar cu vin...

Iubiti.Iubeste.Iubesc!

sunt o clama de birou. nu am nume. nici macar cuvinte nu am. le imprumut. toata viata mea intortocheata am tinut foi unele langa altele. le-am legat. certate si sincere imi marturiseau cata nedreptate a adus venirea mea.
- tu esti un fel de juramant? ma intrebau
- mai bine n-as mai fi, ganguream eu in timp ce-mi injuram destinul dependentei in gand.
am legat. am lasat semne. am fost uitata sub o masa rotunda plina cu cesti goale de cafea. am zbierat dupa ajutor, dar niciodata nu am avut inspiratia sa imprumut si corzi vocale. m-am zbatut, dar mi-au lipsit fibre musculare striate si netedete. nici macar tendoane nu am avut. spiritul lor de observatie - incredibil de slab - m-a lasat sa ma plictisesc pe podea si sa-mi fredonez in minte melodii auzite din greseala la radio.

dupa decenii de asteptare si planuri cu sutele inghesuite in singurul meu neuron flexibil si pe moarte - m-am indragostit. puteti rade intruna de mine. reunosc. nu m-as fi indragostit daca nu ar fi fost el.
probabil sunt la varsta critica a clamelor de birou si jur pe roz ( culoarea pe care o urasc cel mai mult ) ca nu am iubit niciodata pana acum. si ma simt asa de parca plutesc si nu mai am vreme sa ma gandesc la treaba ingrata de a lega foi unele de altele. pentru ca atunci cand sunt in mainile lui uit ca sunt o ... simpla clama de birou. sunt confuza doar din cauza ca palmele lui sunt o adevarat copiuta la franceza. mereu mi-am dorit sa o invat. as fi putut sa-i soptesc. i-as fi castigat simpatia vesnica.

auuuu. opreste-te. ma doare. ma intinde furios fara sa se uite la mine apoi ma arunca si fuge grabit pe scari. il urmaresc o vreme. imi blestem in minte corpul metalic ce nu ma ajuta. imi blestem dorul si neputinta.

___________________________________
sunt o fosta clama de birou care isi da ultima suflare cu constiinta ca a iubit..un corigent la limba franceza

Frate.

In timp ce tu iti fumezi tigara de dinainte de somn, eu sunt cu tine. Cu gandul la tine, fratele meu de sub soare.

Urmareste-ti inima pentru ca numai prin urmarire poti ajunge la perfectiune. Iubeste, fratele meu de sub soare. Apoi urmareste!Du-te dupa ei. Dupa ele. Dupa noi in toate cotloanele. Treci peste cai ferate cand trenul te atinge rece si zgomotos. Treci peste cadavre. Calca, fratele meu. Destinul te vrea puternic. Noi te vrem inapoi.

Du-te. Ia cu tine doar numele tau intr-un buzunar si lasa-ma in urma. Nu mai e nimic aici, in afara de zapada. Si de mine. Nu mai fuma narghilea, timpul se scurge. Nu mai dezamagi pe nimeni. Tu trebuie sa pleci. Sa mergi mai departe. Ignora petele de sange de pe zapada. Ignora-le. Doar m-am intepat in timp ce-ti coseam o mantie cu care poti trece prin foc.

Ia-ma, ia-ma cu tine. Cum am sa pot trai? Cum am sa pot sa mai scriu vreodata daca pleci? Ramai aici si n-am sa-ti spun niciodata de mine. Ia-ma de mana. Sunt asa de sigura cand pot sa ma sprijin de tine. Cand gheata e ca oglinda si aluneci tu in locul meu. Sa radem. Sa bem cafea cu lapte in scara unui bloc. Ramai. Ramai.

Ia cu tine ci viata si sangele. Ia cu tine caile ferate si toate zambetele pe care le-am conturat impreuna. Ia si cafeaua cu lapte si toate regulile incalcate.

Ia orice, dar ramai. Ramai. Fiecare celula din mine ingenuncheaza in fata acestei idei. In fata ta, fratele meu putin pierdut si mult iubit! Ia tot, dar ramai langa mine.

Afurisit ianuarie.

Nu pot sa dorm. Si nu mai scriu in jurnal. Dar plang. Plang tot timpul. Dimineata mai ales, cand realizez cu disperare ca asta e inca o afurisita de zi intr-o afurisita de luna de iarna. Aud chitari si inchid ochii in extaz ascultandu-le. Chitarile sunt singurele care ma mangaie.

Ah, si daca n-ar fi el sa-i semene atat de mult, as fi murit de mult in aceasta iarna. Si imi e atat de rau cand nu e aici. Asta e dependenta, iubire. Nu e nicidecum un sentiment placut. E angoasa. Paranoia. "Si ce o sa fac fara el?" De ce nu am tigari?! Frate, ce sunt eu de nu am tigari?! De ce m-am lasat? Si de ce el bea vin fiert si-mi spune cat ii place? Nu stie ca nu am voie? Ca imi e atat de dor de cana mea alba cu buline albastre.

Oare nu o stii el ca pe buzele mele e mai multa furie decat zambet? Nu, nu stie. Pentru ca rade. Dar eu sunt de vina. Numai eu sunt.

Do you like to hurt?I do. I do.

Then hurt me.

Gimnastica inimii

si tu ce-mi ceri, ce vrei de fapt?
lira mea in schimb pe un sarut?
de drumul lung, de scurtele cuvinte nu esti apt
nu te impiedica, tricoul imi e scurt
si frigul imi alearga peste gene
iubitul meu cu ranile-n cangrene
cu suferinta-n sange, fara iubiri in vene
calauzeste-mi pasul, finalul e aproape
langa penita scurta mancata de rugina
langa cerneala ce mi-a desenat in soapte
a ta rutina.

Marioneta

bratele tale-mi sunt mormant
si ruga ta pe veci neascultata
imi zdruncina iubita lin culcata
pe pamant.

cenusa ta imi e cuvant
si visul tau neocrotit pe margini
iti iarta soapta ce o tot alini
in vant.

tacerea ta imi e vesmant
si gandul tau scurt in capilare
imi sapa o groapa cat neputinta de mare
de-acelasi cant.

Picatura in care te scalzi e sacra, prietene!

In cinstea tuturor paharelor de vin pe care le-am baut vreodata, asta e o zi cu adevarat rece. Si as jura, dar nu am voie. As jura pe campii si pe munti, dar nu eu le-am facut, as jura ca astazi imi e mai frig decat ieri. Iar toate zilele danseaza pe o scena inghetata in timp ce eu imi cunosc pe rand toti fratii din lume ca intr-o linie nesfarsita de droguri divine.

In numele tuturor regulilor incalcate, cine esti tu sa-mi bei existenta? Sa-mi tarai prin noroi tot ce am iubit vreodata? Sa raman singura si sa dorm in alte paturi, ca un tribut adus tuturor clipelor nedormite? Si toate astea din cauza ta. Iar tu refuzi sa-mi spui cat e ceasul.

Prietene, eu numar fiecare secunda. Eu dorm in ele. Le iubesc. Cate secunde mai am pana....mor. Pana plec. Pana ajung la scoala sa vad daca Fake-ul meu traieste?

Asa ca da-mi ceasul si nu mai plange. Da-mi ceasul si pleaca.

Departe.

The rain on my chest is a baptism

Am luat cheile cand am plecat
Am luat si inocenta ta de pe etajera.
Am luat tot
Nu a ramas nimic in urma mea.
Totul e fum.
E gheata.

Nu am bilete:sunt un calator nemerituos.
Nu am nici inima
Nici suflet
Nici lacrimi.

Am decat sosete
Si o lume imensa care zace in fata mea
Sub bocancii mei prafuiti
Sub constiinta mea plina de atatea pacate.

Iar ceasul ticaie nerabdator
Il aud, si-mi sterg ultimele clipe de praf.

Il aud, iar ... nu e atat de departe
As putea sa merg acolo pe jos.

Amprente.

-Sa nu pleci.

-Sa nu plangi. Voi pleca.

-Stai!!Aici ai tot. Uita-te-n urma.

______________________________________________________________

Trenul a suierat dramatic. Dar nu eram acolo. Nici macar nu ma nascusem inca. D-asta a putut sa plece. Pentru ca un om nenascut nu putea sa-l traga inapoi, sa-l iubeasca.

Dar am fost acasa. Si am citit. Ca sa nu plang. Si am cantat. Cu vocea. Cu fiecare celula. Am si dormit. Ca un prunc. Fara cosmaruri. Acum sunt aici si scriu. Despre un noi dezasamblat. Si despre mine. Cum m-am nascut eu, doar dupa ce a plecat, doar ca sa fim iar impreuna intr-o zi din urma. Sa pot sa-l conduc de mana pana la gara.

Dar acum sunt tot eu si cresc. Ca un tribut adus mamei care m-a adus pe lume. Si roscatului, care m-a nascut din nou.

Scriu pentru ca vreau. Pentru ca simt. Acum, in noapte, mai mult ca niciodata. Iar secundele mi se scurg, ca niste vene taiate in mijloc de ianuarie.Si afara nu-mi ninge suferinta. M-a speriat necunoscutul. De cand traiesc. De cand exist. Dar il iubesc. La fel cum iubesc fiecare octava din vocea lui. Cui? De unde atatea voci si lacrimi si sange si iarna?Cand eu am jurat pe altarul idolilor vostri ca n-am sa mai beau decat suferinta? Ma impiedic cam mult, ar trebui sa-mi leg sireturile.

Sunt prea departe.

Prea departe.

Si ma scurg.

Cu lacrimi sarate.

Ca o zi de vara.