miercuri, 5 ianuarie 2011

Amprente.


-Sa nu pleci.

-Sa nu plangi. Voi pleca.

-Stai!!Aici ai tot. Uita-te-n urma.
______________________________________________________________
Trenul a suierat dramatic. Dar nu eram acolo. Nici macar nu ma nascusem inca. D-asta a putut sa plece. Pentru ca un om nenascut nu putea sa-l traga inapoi, sa-l iubeasca.

Dar am fost acasa. Si am citit. Ca sa nu plang. Si am cantat. Cu vocea. Cu fiecare celula. Am si dormit. Ca un prunc. Fara cosmaruri. Acum sunt aici si scriu. Despre un noi dezasamblat. Si despre mine. Cum m-am nascut eu, doar dupa ce a plecat, doar ca sa fim iar impreuna intr-o zi din urma. Sa pot sa-l conduc de mana pana la gara.

Dar acum sunt tot eu si cresc. Ca un tribut adus mamei care m-a adus pe lume. Si roscatului, care m-a nascut din nou.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu