Afurisit ianuarie.

Nu pot sa dorm. Si nu mai scriu in jurnal. Dar plang. Plang tot timpul. Dimineata mai ales, cand realizez cu disperare ca asta e inca o afurisita de zi intr-o afurisita de luna de iarna. Aud chitari si inchid ochii in extaz ascultandu-le. Chitarile sunt singurele care ma mangaie.

Ah, si daca n-ar fi el sa-i semene atat de mult, as fi murit de mult in aceasta iarna. Si imi e atat de rau cand nu e aici. Asta e dependenta, iubire. Nu e nicidecum un sentiment placut. E angoasa. Paranoia. "Si ce o sa fac fara el?" De ce nu am tigari?! Frate, ce sunt eu de nu am tigari?! De ce m-am lasat? Si de ce el bea vin fiert si-mi spune cat ii place? Nu stie ca nu am voie? Ca imi e atat de dor de cana mea alba cu buline albastre.

Oare nu o stii el ca pe buzele mele e mai multa furie decat zambet? Nu, nu stie. Pentru ca rade. Dar eu sunt de vina. Numai eu sunt.

Do you like to hurt?I do. I do.

Then hurt me.