Albastru.

Imi amintesc cu drag. Mereu imi amintesc atunci cand ma asez sa scriu. Cu drag? Nu mereu. Dar imi amintesc. Retrospectiva e preferata mea atunci cand beau ceai fierbinte si imi lacrimeaza ochii de la aburi.

Nu stiam niciodata ca am sa scriu. Nu credeam ca o sa invat forma literelor, ca am sa le pun pe hartie. E o vreme cand nu ai amintiri si crezi ca in ghereta unde iti legi patinele se termina vesnicia. D-asta nimeni nu scrie cand e in scutece. Ne lipsesc amintirile, ca si unui tamplar lemnul.

Acum ma simt prea mare. Fac un laitmotiv din cerneala si ma hranesc cu el. Spun ca sunt prea mare, dar sunt batrana. Am dat din venele mele atator oameni, apoi m-au privit carpiti si tristi. M-au intrebat unde e Imparatia Celestiala? Ce e aia? Nu stiu. Nu stiu. Viata noastra e o pata de cerneala din care s-a sters un pic. E facuta din cuvinte. Lumea e Cuvant.

Iar cararea meu e stramba si uda. E asa de pe vremea cand nu scriam. Cand nu-mi puneam sufletul pe tava, cu entuziasmul unui om care nu mai are alternative. Pe vremea cand traiam ca sa am ce povesti, nu cand povesteam ca sa traiesc.

Asa ma parasesti, in amurgul asta care are urme de dinti. Am iubit prea devreme si m-am consumat ca o lumanare neparfumata, pusa chiar la Morti, etichetata in gand cu nume de vii, vii si intregi, fericiti in blestemul lor.

O sa-mi iau Calimara cu mine in mormant. O sa ne inchidem ochii una alteia.

Bobo.

Am asteptat o dimineata de primavara in timp ce-mi beam ceaiul. Nu stiu daca era negru. Nu-mi amintesc. Tot ce stiu e ca devin speriata atunci cand imi incalc regulile si imi vine sa le tot incalc pana se sterg cu totul de pe fata pamantului.

Eu credeam in Mos Craciun. Am crezut si cand am primit prima data cadoul direct de la mama. M-am gandit ca el trebuie sa-i fi dat bani sa-mi ia. Dar nu-mi pasa oricum atata timp cat nu era zapada. Ma scuturam de ger si intram in casa. Ma jucam un pic, apoi ma rugam lui Mos Craciun pentru ca...pesemne trebuia sa fie un sfant.

Dar tot ce a contat a fost primavara. Pentru ca nimic nu am iubit mai mult decat petalele. Imi amintesc cat de greu e sa fii muritor si cat de incercat de emotii esti. Si deseori e interzis sa arunci cu petale cand iubesti asa mult. Nici macar nu poti sa te apleci sa le iei cand stii ca e un moment in care le tii in mana cu disperarea unui om care nu stie pe unde sa o apuce.

Tu. Tu imi amintesti de mine cand eram doar un boboc si nu aveam petale. Atunci cand ma rugam lui Mos Craciun sa nu ma scutur niciodata, sa nu deger. Tu ma faci o pulbere de amintiri. Un nor in care suflii cand esti speriata si crezi ca o sa sfarsesti ca mine:fara un cantesc de dragoste propriu. Doar cu saruturi care devin cosmar cand te gandesti ca omul la care tii mai mult si mai mult e departe si in imposibilitatea de a-ti strange mana, macar.

Daca vom cadea...

Cerul o sa se uite stramb la noi in timp ce innotam in metafore. Si numai asta nu ne mai trebuie acum cand zapada e asa rosie de la atatea amintiri.

Imi dai un pic de vara? Am ce sa-ti dau in schimb! Un derdelus intreg plin de copii galagiosi. Iti dau toate perechile de manusi din tara. Iti fac cadou, intr-o cutie cu acustica buna, toate colindele cantate de oameni cu falcute rosii.

Iti cer atat de mult? Ia-mi si fulgii. Desi...cat mi-am dorit sa vad fulgi vara cand pielea imi ardea, iar lacrimile mi se uscau pe obraji lasand o dara de sare. Am vrut sa-mi cada pe obraji si pe picioare si sa cad in genunchi, multumind.

Dar noi, oamenii, suntem asa o creatie nemultumita. Suntem mereu gata sa plangem:e prea cald, muzica e prea tara, ploua cu gheata, mi s-au rupt adidasii, mi s-a udat tigara, ninge prea rau, mi s-a intins rimelul, iubitul meu poarta fes, vreau putina vara.

Si eu vreau. Da-mi mie toate razele de soare pe care le ai!Nu-mi pasa daca ard, pentru ca, daca o sa ma arda, iubitul meu cu fes o sa-mi aduca, intr-o cutie, zapada. Si atunci am sa las cutia inchisa si am sa fur de la el un sarut. O sa-i incalzesc sangele cu razele mele, iar el are sa-mi potoleasca setea de vise.

Isi schimba mereu drumul cand nu sunt atenta. Si doarme prea mult cand vreau sa-l aud. Iar eu, creatie nemultumita ce sunt! Oamenii care iubesc fumeaza numai iarna!

Fii primul!

Citesc.

Citesti? Si cat de mult crezi ca fructific dintr-un cuvant? Ce citesti? Carti de istorie? Pachetul de tigari? Prospecte?

A!Imi citesti mailul, cum am fost asa proasta? Si ce vezi atat de interesant? Sunt numai litere. Atat de multe litere si o minte bolnava.

Intelegi? Cum se poate sa si intelegi? Am scris intr-un moment de nebunie, de dor. Voiam sa ma arunc pe o fereastra, asa ca m-am aruncat in fereastra ta. Poti sa-mi reprosezi asta?

Intelegi ca iubesc? Ce sa iubesc? Scrisorile altora, scrisul lor jumatate de tipar. Iubesc fiecare fulg care aluneca pe topoganele de oxigen. Iubesc fiecare pistrui de pe obrazul lui.

A, deci nu il cunosti? As putea sa ma enervez si sa-ti dau cu cerneala in cap. Dar stiu ca nu ai dat mana cu el niciodata, asa ca te iert, te iert.

Am promis fidelitate? Eu? Cred ca ma confunzi urat. Si tu ai promis ca ramai, iar acum ura imi macina miocardul. Si urlu dupa tine, dar imi raspunde cu atata eleganta, cu vocea lui ca o boare. Imi spune ca o sa ma astepte si sunt fericita pentru cateva secunde. Secunde fara tine. Asa le-am numit.

Sa-mi fie dor, de cine? A, nu. Nu. De prietenul meu de ciocolata? S-a topit in 0,2 grade. Si nici macar nu-l cunoaste e Kelvin...

Ne-boem

Asta e o dimineata atat de boema si ploua. Mereu ploua in diminetile boeme, iar eu ajung mereu tarziu. Biblioteca e mereu inchisa cand trec eu pe acolo de parca, dupa o zi plina cu cifre, nu as merita o pauza si parfum de pagini.

Dimineata asta boema merita o scrisoare, dar noi am renuntat de mult la asta. Am renuntat sa scriu scrisori pentru ca mereu ajung in alta parte si regret. daca ai sti cat regret! Pentru ca in scrisori nu poti sigila iubirea. Cuvintele nu inseamna iubire. Nu stiu cum s-a creat lumea din Cuvant. Stau si ma intreb de multe ori.

Si ma mai intreb cum de scriitorii se cred dumnezei. Ei sunt un fel de eretici moderni si plini de sine. In timp ce-mi beau ceaiul si meditez la ei, imi dau seama ca nu merita osteneala sa le iau apararea. Sunt decat niste oameni macinati de ganduri. Ca si mine. Dar eu nu ma cred Dumnezeu. Asta e diferenta. Eu doar incerc, dar patinele imi aluneca pe gheata asta plina de gropi.

Tare as vrea sa-l cert pe baiatul de la bilete ca patineaza inaintea mea, dar tot ce imi amintesc e ca m-a sarutat o data. O singura data. Iar eu nu tip la oamenii care m-au sarutat. Tocmai pentru ca as vrea sa conserv fiecare strop de iubire din lumea asta.

Poate asta inseamna Dumnezeu. Numai ca au meditat atatia, ce loc mai am si eu?

As putea sa il iubesc si pe el. Pentru ca se presupune ca a plecat cu primul tren dintr-o miercuri dimineata. O dimineata ne-boema. Si plina de lacrimi. As putea sa-l iubesc si pe el, dar mi-a spalat creierul, nu pot decat sa-l venerez. Ca intr-o poza lipita stramb pe perete.

Asta e o dimineata tare boema si as vrea sa o opresc in cursul ei odata cu timpul. As vrea sa-i ofer tot ce iubesc mai mult. As vrea sa plang. Sa plang pe cei care traiesc numai in viitor. Si nu se leaga nicidecum de aceasta dimineata boema.

Nu am apucat sa fac multe lucruri, dar nu mai e nimic de spus si pleaca asa cum a venit...cu ultima mea pereche de aripi. Ia cu el si o perioada din viata mea si asa destul de fragmentata. Imi ia costumele si zambetul pus si raman ca un clovn cu lacrimi desenate pe un peron si el desenat. Si as fi putut sa-i fac cu mana, dar eram prea ocupata sa-mi leg sireturile. As fi putut sa caut un alt "el" la fel de masliniu si de frumos. Un el care sa semene atat de mult, sa-i pun numele "fake" si sa-mi stearga lacrimile, false si ele. Dar am preferat sa-l am numai pe el, sa-l astept cu speranta si frica. Sa regret vara si asfaltul in care-mi intrau tocurile cui.

Dar copile, copilul meu....asa ceva nu se primeste. Iar eu sunt o parte din voi toti, d-asta iubesc atat de mult trecutul.

Anestezie

Are maini mici. Pistruiate. Miscari repezi, aproape violente. Pleoape purpurii de la atata nesomn. Pregateste serul fara niciun fel de atentie. "Poate nu e farmacist", m-am gandit. "Poate e doar un fals, un joc. Un copil printre seringi"

N-am putut sa uit niciodata mainile alea. Nici acul. Nici mirosul de sange care razbatea prin perdele. "Poate e doar un joc" speram.

-Stiam. Stiam ca in mainile mele ai sa-ti pierzi vesnicia. Sunt mandru.

Acum imi mirosea a superioritate. Si ma simteam singura. Auzeam cum punea fier peste fier. Ace. Traume pe care le am de mic copil. Poate el nu vindeca.

-Ai crezut. Numai copiii cred. D-asta ii iubesc atat de mult.

-Niciodata n-am realizat ca ai pistrui. Poate te-as fi iubit.

I-am citit pe fata rautatea izvorata din energie pura. I-am cautat mainile, dar nu mi-a raspuns. Cateodata era inert ca un ciob. Atunci imi crea o disperare imensa.

-N-am sa te ranesc daca nu vreau.

Isi exercita puterea asupra mea. Dar imi era prea somn. Mult prea somn. Camera se topea odata cu mine. L-as fi strigat pe nume. Atat ma gadila dorinta de a-i sti numele.

-Cum te cheama?

A inceput sa rada zgomotos si s-a intors la seringile lui.

-Stii ca n-ai voie sa-mi folosesti numele. Stii asta. Mai bine decat oricine care mi-a picat vreodata in maini. Dar inventiile tale caraghioase, numele false cu care ma strigi cand esti singura, imi plac la nebunie. Arata cat de putin ma cunosti. Cum imi daruiesc un milion de prenume, cum le primesc. Si as putea sa tin la tine, daca nu as fi atat de departe...

Hey Katalin E. !

Man, vreau sa stii ca te iubesc si imi doresc ca numele tau de familie sa inceapa cu E si sa se termine cu hash! [de la hashish]

Stiu ca se va intampla asta. Am incredere. Si mai stiu ca mikey mouse se duce in locul lui jacob. Iar Pteri se topeste in amintirile noastre de martie. Juan e deja acasa. Si aici e deja toamna. Nimic nu mai e la fel. Degeaba te uiti in jur. Nimic nu va mai fi la fel. Ideea ca Jacob va fi din nou printre noi nu ma face mai fericita cand stiu ca esti acolo si oamenii aia isi bat joc de sperantele tale. Ale noastre.

Si mai stiu ca, de as avea dreptul la un ultim pahar de vin care sa incalce grotesc Cuvantul de intelepciune, l-as bea in numele lui Rafaello Sanzio. Pentru ca toata iubirea mea se scurge in "gaura de drac" din cavoul lui. Pentru ca mana lui putrezita ne tine impreuna. Si numai el ne-a adus aici. Nimeni n-ar dezlega.

Hey, man!I'll always be there for you. You are so dang Belsug! We, aliens, love you!

oh, imi parasesti orasul!

Oh, nimeni nu ma stie cand imi rup picioarele alergand spre tine. Si nimeni nu te stie cand ma privesti de parca as fi singura. Singura care tremura in statie.

Oh, si nimeni nu va sti cand vei pleca. Si ca te-am iubit. Asa cum niciodata n-am stiut culoarea ochilor tai. Niciodata, pana astazi.

Imi parasesti orasul si nu am nicio putere sa te opresc. Doar incerc sa-mi salvez ranile, doar ele o sa pastreze faptul ca ai fost aici.

La naiba!Ar trebui sa simt atata noroc ca am putut sa-mi cladesc casa pe norul tau.

Sper ca atunci cand vei zbura, in minte iti va reveni orasul meu. Va fi atat de recent. Va fi ultimul. Cand o sa te uiti pe geamurile alea minuscule la cer...sa-ti amintesti numai de mine, cu egoismul unui om caruia i s-a interzis sa iubeasca.

Si traim arizi si departe. Sa canti cu mine cand ti-e greu.

Oh, si nimeni nu m-ar mai condamna ca nu m-am uitat in ochii tai. Iar constiinta mea va fi linistita ca ti-am fredonat cantecul de dragoste al fiecarei despartiri in fiecare zi. Ca am picurat "adio" tot timpul cu nerabdare si masochism.

Iar eu voi fi si mai fericita ca mi-ai raspuns la telefon si am auzit cum aruncai zaruri. Voi trai cu asta...ca si cu o condamnare..

Pe vremea cand Frumoasa vorbea.

poti sa nu o iubesti? e ca si cum ar fi adunat toate lucrurile pe care le speri de la viata si le-ar fi inghitit ca apoi sa pluteasca in jurul lui ca o aura. e un pic Katalin, un pic de ceai intr-o dimineata de iarna, un pic de umbrele colorate, un pic de parinte grijuliu, un pic de gramatica perfecta, un pic de condei cu un pic de foaie alba, un pic de nufar, un pic de vara, un pic de pantaloni scurti, un pic de inghetata, un pic de muzica buna, un pic de poze facute la minut, un pic de artist blond, un pic de misionar, un pic de scrisoare scrisa cu stiloul, un pic de Martin, un pic de ursuleti de plus, un pic de istoric nebun, un pic de printesa, un pic de femeie, un pic de cavaler, un pic de domn.

este tot ce ai vrea. un buchet de talente. poate fi si cafeaua de dimineata, daca ar bea. dar asa ramane EL, frumoasa. Pe care nu poti sa nu o iubesti. se poate transforma in tot ce iubesti chiar daca nu face nimic decat sa se joace Snake pe telefon.

Il iubim pe Frumoasa in fiecare secunda al existentei ei. Si ii uram succes daca nu mai ramane cu noi si urmatoarele trei saptamani. Dude, o sa ne fie dor de tine.

Forever following you, [as usual]

Noi.

Am bedbugs. Iar noi nu suntem Tom.

Nu stii cum a fost vara mea. Nici n-ai idee. Iar daca ma intrebi am sa raspund ca n-am facut nimic special. Ai sa te gandesti ca sunt o fiinta plictisitoare. Plictisita. Am sa fac o fata posomorata gen "nu prea am fost nicaieri, da, m-am odihnit...a fost ok". Dar nu m-am odihnit, tin sa-ti alung impresiile. Si nici nu m-a plictisit. Nici pe departe. Si da, am de gand sa-ti ascund aproape tot ce am facut si sa nu mai privesti cu ochii cat cepele la monitor incercand sa-mi patrunzi in viata. Pentru ca e incuiata. Si numai Katalin poate sa fie in ea. In rest, sunteti decat niste bedbugs care imi apareti in cale de niciunde. Vreau sa va strivesc si sa raman doar eu cu ea entire After Life. And this life, of course. Si nu, nu fumez. DELOC. Asa ca poti sa-ti scoti din cap ideea asta tampita, ok? Si da, am renuntat la cafea, poate tu abia incepi. Si la oameni, in general am renuntat. M-am reprofilat pe extraterestrii. Din aia care traiesc pe cate o planeta fiecare cu haremul lor de puicute despletite. Da, man. Ce poate fi mai frumos de atat? Poti tu oare sa dai in cap marturiei mele? Nu, nu ma mai gandesc sa ma imbat. Pentru ca nimic in lume nu poate fi mai frumos decat libertatea?Si ceaiul de tei, bineinteles. Scumpa faptura, libertate nu inseamna sa faci ce vrei. Asta daca nu esti de-a dreptul imbecil. Pentru ca devii prizonierul tau. Si mori. Un fel de sinucidere cate-putin-in-fiecare-zi. Dar daca nu ma crezi, incearca marea cu degetul. Poti sa razi. Sau sa faci misto. Sau sa ti se faca mutra verde-albastra. Sau orice alta reactie de-a dreptul tampita. Dar pastreaza-le. Nu-mi pasa. Am avut pragul meu de care m-am lovit. Si am cucuie. Mai am si adevarul pe care il caut. Mereu. Voi sunteti insect.Iar eu il iubesc pe Martin. SI pe Katalin. Si pe toata lumea. Dar ei sunt cap de lista. Hahaha. Vara s-a terminat oricum de mult.

Sa uite vreunul sa-mi zica la multi ani de ziua mea ca-l prajesc.

Toata dragostea din lume,

Julien-nascuta-pe-19-septembrie.

P.S. mi-e dor de Marina&Melissa!

Cafea.

Da, renunt la cafea. Si realizez cu un soi de spaima. Ce ma fac fara cafeaua de dimineata? Ce ma trezeste? Cafea cu frisca. Cu lapte. Simpla. Oricum ar fi nu pot sa renunt. Da, am tahicardie. Si ce daca? Ma ajuta. Gustul. Mirosul. Matinale. De neinlocuit.

Da, o dau la o parte din viata mea fara niciun fel de remuscare. Traiasca boabele de cafea!Si femeile imbracate in alb care o culeg. Traiasca toate cafenelele. Va parasesc pe toti fara macar sa ma fi avut vreodata. Va iubesc, dar am ales alta lume.

Sa nu mai ziceti ca nu fac sacrificii!

SZU

As scrie multe. Teorii despre viata si moarte. As scrie despre Isus. Despre eccusoane. Despre Pteri pe care am crezut ca l-am vazut azi pe bulevard. As scrie despre intamplari, despre cum ignori fiintele despre care nu stii daca te iubesc sau sunt doar alti straini. As scrie despre destin. Despre cum am plans ca disperata ca am ratat Sabatul. Despre cum citesc "Slam" numai pentru ca Layne o citea. Despre cum am facut un tort intr-o noapte intreaga. Despre cum mi se termina vacanta fara sa fi inceput tema la matematica. As scrie despre multe. Dar cuvintele, ah cuvintele imi ard gandurile atat de al dracului de placut, incat nu vreau sa le impart si cu voi. Egoistilor, oameni fara suflet. Va urasc atat de mult. V-as prinde la cotitura sa va dau cu o vaza in cap, neispravitilor.

Oricat as hotari sa ma inveselesc, sa o iau de la capat. Si stiti ce? Sunt gata sa mor pentru credinta mea. Schingiuti-ma, urati-ma, dar eu cred in Sfintii din Zilele din Urma. Cred in ei, in inocenta lor. CRED in Isus si in sacrificiul lui. Considerati-ma nebuna, fanatica, tampita, naiva, prostuta. Dar sunt gata sa mor pentru asta.

Pace.

Julien

Va iubesc pe amandoi

Ar trebui sa incep intr-o nota amuzanta. Hai sa radem. Dar nu prea am chef. De nimeni. Bine, aproape nimeni. Iar blogul asta se transforma in jurnal. Ma poti tolera, sper. Ascult "Ellsworth" si ma gandesc la Katalin. Mi-e dor de ea si am atatea sa-i spun. O sa plang. Miercuri plec si nu stiu cand ma intorc. Prefer sa mor. Nu, nu m-a apucat o dragoste subita fata de orasul asta. Dar n-as pleca. Pentru ca traiesc prin voi. Traiesc in ecusoanele voastre negre. Traiesc ca sa va aud si ca sa va vad.

urmeaza sa plang.

Ce o sa se intample dupa?! Va fi un fel de apocalipsa, nu-mi pot imagina. Nici nu vreau. O sa fiu atat de deprimata ca nu ma veti mai trezi. Niciodata.

Gata cu nota deprimanta.

Va iubesc.

A inviat luna.

Sunt Julien. Mi-am schimbat numele. In curand nimic nu va mai fi la fel. Ma voi plimba prin alte orase cu cravata mea rosie plesnindu-ma din cand in cand in piept. Asta imi va aminti de voi, dragilor. Va voi scrie, poate. Sau va voi lasa sa va amintiti de mine asa cum am fost inainte. Alergand, asteptand, sperand ca ceva imi va schimba viata.

Sunt Julien si m-as duce oriunde, numai aici sa nu raman. Daca citesti asta si ai o solutie, oricare ar fi ea, spune. Nu ma regasesc aici. Vreau sa las totul inapoi, sa se faca praf si umbre in urma mea. Scriu repede. Nu mai am rabdare. Nu stiu pe cine vreau de fapt. Nici nu stiu daca iubesc, dar va impartasesc bucuria. Fara sa stiti v-am intrat in viata tuturor, dar sunt atat de dicreta incat va las sa ghiciti asta. N-am sa o spun nimanui.

Sunt Julien, un copilas fals care face plaja pe un covor de foi de dafin. Va iubesc. E ceva atat de calm, incat v-ar mira ca acest sentiment sa vina de la mine. Va iubesc. Am ars scrisorile de adio, ma gasiti si asa oriunde.

Misiunea mea sunt ei. Soarele ma arde cumplit in cautarea lor. Strazile mi se topesc sub picioare. Masinile nu se aud de dupa perdeaua de muzica. Ii caut peste tot fara sa ma gandesc la nimic. nici la desertul vostru. Ii caut. Pentru ca iubesc.

Julien traieste inca. Traieste numai vara.

Da, chiar pot sa va iubesc pe toti.

Primele trei cuvinte de la Mihai.

De ce cand intreb

mi se raspunde iubire?

Iresponsabililor, am sa plec

pana maine.

Si am sa va las in iubirea voastra

Roz, palida

Pentru ca n-ati stiut sa disecati

sa apreciati

sa vreti.

Ma lasati doar pe mine

sa ma scald in necredinta

In lumina pe care tot o caut

In luceferi

In taramul fagaduintei de care tot vorbiti...

Fie-va rusine de inimile voastre insangerate

De atata dor.

Si nu va mai agatati, NU

pentru ca sunt obosita si drumul imi pare de plastilina.

Sunt ca o papusa muppets fara brate

Fara suflet, eu nu am de ce sa ma prind.

Se topeste cararea ca si cum ar fi in mainile unui copil pofticios

Care stie sa contruiasca

Prea curios pentru varsta lui.

De am sa decid sa-mi iau viata in spate

In maini

In degete

Ca pe un rucsac imbacsit

Fara fermoar

Promiteti sa o lasati acolo

Pana ce mainile mele reci o vor lasa fara dorinte

Si asteptari?

Jurati sa nu-mi cautati in vise cand sunt cu spatele?

cand astept sa se deschida usile, dar inima mea ramane

In paharul lui de cafea?

nu pun pret pe voi, oamenilor

(Caci jignire mai mare nu exista)

Nici pe optiunile voastre intoarse pe toate fetele

nici pe viitorul pe care incercati sa-l ghiciti in boabe de mazare.

Nu pun pret pe voi, pentru ca nu aveti suferinta

Nici sange pe camasile albe.

Doar furia va macina

Cum macina dozatorul boabele de cafea.

Caci furia voastra e la mine

Si o sparg intre dinti tot cu furie

Cu iubire, cu intelegere, cu jale..

Omul care aduce vara[uzakta, cok uzakta guneyde]

Ar trebui sa fiu torturata. Nu mai pot sa scriu nimic cand sunt fericita. Dar nu e o fericire din aia autentica. Nu am o dorinta uriasa sa sar intr-un picior, ci e o fericire lenesa, molesitoare. Si daca m-am indragostit e grav. Merit o palma. Eu nu ma indragostesc niciodata, decat cand e neaparata nevoie. haha. Acum sa radeti de mine, merit. L-am lasat pe Okan in Korfu cu Ksenia pentru ca momentan nu-i port pica si nici nu-mi vine sa-i sparg vaza mea cu gheise in cap. Nici lui, nici rusoaicei. Si nici cu Anil nu vreau sa ma intalnesc pentru ca nici pentru el nu mai am sentimente poetice. Am intalnit omul care mi-a adus vara. Acum inchid. Daca spun ca nu mai intru niciodata, maine sigur o sa il aduc pe Okan din Grecia si o sa-mi continui povestea. Asa ca...pupici. Nu mai intru niciodata.

1001 calmante-nopti pierdute

Nu voiam sa-l trezesc pe Anil, dar a trebuit. Era 6:30 si nu stiam cand se intoarce O. cu sotia lui din Grecia. Anil fusese la mine toata saptamana cat timp proaspat-distrusii mancasera caracatita prajita in Korfu. Oricum nu-mi pasa prea tare de ei. Avusesem o saptamana geniala, desi n-am iesit deloc din casa. Nu stiam ca pot sa traiesc atat doar cu conserve de peste si pizza, eram mandra. Anil incercase tot posibilul sa ma faca sa uit, sa ma simt bine, sa renunt la narcotice, sa rad. I-au reusit toate, mai putin pastilele la care nu am renuntat pentru ca ma intristam rapid si ieseam din dispozitie asa cum ieseam din haine cand se termina meciul la tv.

-Iubita mea, a salabisit si mi s-a facut inima cat un purice. Frumos zicea. Pacat ca nu mai putea sta cu mine. In doua minute se trezise deja de-a binelea. Imi parea rau.

-O sa se intoarca.

-Stiu, a zis promt in ciuda faptului ca era proaspat trezit.

Cat timp s-a spalat pe dinti am stat pe locul lui mirosindu-i perna si plangand. Ma astepta o viata intreaga langa Ksenia care incerca sa intre in vorba cu mine si sa se faca prietena mea. O viata intreaga in care O.[omul care nu merita sa-i fie pronuntat tot numele] avea penduleze intre mine si ea. Atunci l-am simtit pe Anil ca pe o gura de aer proaspat, ca pe o portita de scapare.

Anil s-a intors din baie fredonand "ben bilmem" pe un ton necajit, dar plin de pasiune. Superba voce. S-a imbracat repede, m-a sarutat pe frunte si a plecat lasandu-mi usa intredeschisa. As fi vrut sa strig dupa el, dar am adormit gratie tuturor noptilor pierdute..

...............................................................................

1001 calmante

Imi alesesem o rochie rosie. Eram furioasa. Sau trista. Preferam oricum prima varianta, ma facea sa par puternica. K. avea un voal luung si acceptam in sinea mea ca era frumoasa.

M-am intors spre Anil, iar el mi-a facut incurajator cu ochiul. Nu stiam ce a vrut sa spuna asa ca am zambit larg si fals asa cum faceam mereu cand nu aveam ce sa spun. La O. nu m-am uitat deloc. Presupuneam ca e fericit si rade adevarat. "Cu o familie internationala...cred si eu" m-am gandit pentru o secunda, apoi a venit Anil langa mine si m-a luat de mana. L-am strans tare ca si cum pe el as fi vrut sa-l ranesc.

-Ti-am spus eu, a soptit.

-Nu credeam, am pufnit exasperata.

-Poti oricand sa...

A tacut. Stiam ca pot, dar in mintea mea nu era decat disperare, furie. Ma incruntasem. Imi venea sa plang de fapt. Anil m-a luat in brate. Il adoram, dar traisem cu senzatia ca O. era destinul meu si nu ma puteam abate.

-Hai...

K. intrase in camera si ma luase de mana. Incepea. Numai Dumnezeu stie cat mi-as fi dorit sa ii trag o palma. Cata ipocrizie! Dar am urmat-o.

Sufrageria gemea de oameni care vorbeau ruseste si turceste. Ce scarbosenie. O. statea pe un scaun picior peste picior. Ih! Avea costum alb si o tona de gel in cap.

- Askim...a strigat el si K. s-a cocotat pe genunchii lui fericita.

"Nu te mai enerva" imi spunea privirea lui Anil.

Restul s-a desfasurat firesc. Luasem calmante si m-am simtit nepasatoare, aproape senila. A doua zi dimineata eram in pijamale si ascultam "Coma-Cobora-ma in rai" numai din dorinta de a auzi ceva romanesc. Calmantele isi pierdusera efectul, dar refuzam sa ma gandesc la Ksenia care probabil isi dadea jos rochia de mireasa chiar in acel moment.

Pana sa adorm am repetat obsesiv "turcii is niste javre"

Onlar.

-Lasa-ma sa plec. Du-te dracului.

-Askim benim....

L-am lasat sa se topeasca in noapte si am continuat sa injur. Mi se intinsese rujul si plangeam. Probabil ca fusesem programata sa traiesc terorile astea. Nu stiam unde sa ma duc. Am ciocanit la intamplare la vreo doua usi, dar m-am razgandit si am fugit inainte sa deschida. Noaptea era rece si aproape-costumul-meu-zgomotos nu-mi tinea de cald sub nicio forma. Am vrut sa ma rog, dar imi inghetau cuvintele pe buze. Nu mai aveam cui sa ma rog. Nu credeam in Allah, dar ma prefaceam excelent. De religia mea oricum se alesese praful. Nu m-am mai gandit la asta. Frig.

Apoi mi s-a facut dor. Cat am indurat sa ajung aici? Pe cati am lasat in urma? Mi-a venit in minte mama stand pe canapea si butonand telecomanda. Apoi Leopardu pe care nu apucasem sa-l vad la scoala. Pentru ce? Dar intrebarea asta o punea oricine.

De departe se auzea o melodie ritmata si am inceput sa dansez ca sa ma incalzesc. Ma miscam repede, aproape violent numai ca sa-mi sterg din cap ce se intamplase.

"La dracul si cu voi" am spus tare. In sfarsit puteam sa vorbesc romana si nimeni nu se uita intrebator.

Ma zguduiam de plans si dansam...

Salvati-ne sufletele.

N-am putut sa fiu a ta cu totul, asa ca am plecat. Am luat cu mine bucatica de cer in care ne consumasem in tacere ultimele minute, stiu ca te-ar fi durut sa o privesti.

Regret, jur ca regret!As da timpul inapoi bucuroasa daca Anıl nu mi-ar fi dat peste cap tot ce-am gandit. Asta nu e iubire, noi ne jucam numai. Avem cuburi, nisip si galetuse care ne asteapta. Marea e aici, la o atingere de imagini. Tu esti acolo si iti privesti prietenul cu constiinta de mult fumata. El a fost?! O fi stiut de tine? I-am zis, dar numai Dumnezeu stie cat m-am rugat sa nu lupte. Si a luptat. Nu sunt puternica, ma stii. M-ai avut o data(din fericire nu sunt o pasta lasagna)si ti-ai dat seama. Iarta-ma. Sunt atat de singura si lumea se intuneca intr-un dans macabru. Imi ramai doar tu ca un bibelou mut, mirosind a libertate.

Te vreau, mai mult decat orice, dar trebuie sa-mi omori obsesia. Ia cutitul ala, ala cu care faci flori pe lubenita si adu-mi-l. Apoi ia-l si pe Anıl pentru ca in acest moment decazut nu pot sa-l sufar decat pe el si imi vine sa plang, sa arung, sa sparg, sa distrug. Mi-e dor. Mor de dor si nici tu care citesti nu intelegi. Desi imi cunosti limba. Niciodata nu l-am vazut, dar am stiut.

Nu e vina mea, e a bucatarului.

Luati-ma pe brate.

Asta nu e vara, nu ma condamna. Am asteptat atat si tot ce pot sa vad este un peste care se zbate pe asfalt. Macar de ar fi mai multa apa. Sarata. Atunci am sa alerg si am sa te las prin venele mele, asa cum fac de obicei. Iar cerul nu va mai fi gri si o sa-mi multumesti ca mi-am inchis umbrela inainte sa fie prea tarziu.

Alearga, iubitule, alearga. In lumea asta plina de ghivece si radacini, n-ai sa te poti opri intr-un loc. N-ai sa ma gasesti.

Ei spun ca poti sa te vindeci cu iubire, dar astea sunt aiureli. Ridica-te si am sa-ti dau mana numai cand ne vom pierde pe carare.

Stii ca n-am sa-mi vand sufletul decat pentru tine. D-asta te uiti la mine cu privirea aia de om pierdut. Habar nu ai. Insinuezi ca vin numai ca sa respir fumul de la tractoare, dar nu-i adevarat. La dracul, astea sunt litere. Le vezi? Inseamna ceva pentru tine? Copile, de ce nu impartim noi aceeasi lume?

Mihai

Asta este pentru cretul care facea pregatire la franceza. Dude, chiar iti placea? Eu nu stiu sa grasez(asa se spune?)dar promit sa fac tot ce pot daca incerci sa ma inveti.

Nu stiu ce inseamna trei cuvinte plus titlul pentru ca eu niciodata nu ma opresc. Sunt narcisista, am prins ideea. Ar trebui sa spun despre tine si pinguinul tau care inca nu are nume. Al meu, de fapt. Mi-am stors creierii, i swear. Nu pot sa-i spun pufi.

Da, e tarziu. Tu de ce nu te uiti la meci? Si care e cea mai mare dorinta a ta ca nu mi-ai spus. Hm, care?!

un RRRRRRRRRRRRRR lung de la imbecila-de-la-parter.

Viziune cursiva

Mai sunt cateva minute. Doar cateva si o sa plec. Ma voi furisa. Afara. Unde miroase a tei si a despartiri.

Si el ma asteapta. Intr-un picior langa o barna. Cu inima cat soarele de mare si de calda. Nu am gasit un rai cu mai multa viata, asa ca te-am ales ca model. Sa-mi pozezi cat e ziua de lunga, sa-ti admir pielea aramie. Ei spun ca nu o sa ma tina mult, eu sustin ca dragostea e mai completa daca lipsesc cuvintele. Dar eu te transcriu, mi-am luat misiunea sa-ti ghicesc gandurile. Dar asta nu face din mine un misionar. In niciun caz. Misionarii nu ghicesc, ei nu sunt eretici. Au ecusoane pe care scrie apasat si adanc si de nesters numele lor. Dar tu oricum nu o sa-i vezi, nu o sa-i auzi, nici macar nu o sa-i simti. Tu ai multe alte lucruri pe care sa le cunosti. Lumea e mare si eu sunt mica, ma alatur tie intr-un picior, cu sufletul pe jumatate taiat de atata frica.

Marea nu a fost niciodata mai trista si mai departe. Iar ochii tai niciodata mai verzi, niciodata! Venerezi prea mult ploaia pentru ca stii sa o adulmeci, stii sa o vezi mai bine ca oricine. Esti sarat si-mi place sa te gust, pe furis. As vrea s ate rog, sa te rog fierbinte sa vii noaptea si sa te gust mai pe indelete, dar nu poti. Esti prizonierul propriilor tale cuvinte si te vad cum urlii dupa niste gratii prea mari pentru tine. Om fragil. Gandurile fragile. Sarate. Inimi la care nu poti ajunge decat prin cuvinte si ma doare ceea ce nu cunosc. Dar sunt multe lucruri pe care le poti face fara cuvinte, multe. Numai sa vii, sa-ti arat si sa te invat ce am furat si eu de la altii, ascunsa, cu un ochi la ceas si unul la televizor. Se muscau caprioarele. Si leii. Si era un haos in capul meu, dar n-as fi vrut sa se opreasca acel dans al trupurilor, mereu viu, fierbinte. Am sa-ti arat, dar dupa ce fumez. O singura tigara, apoi te las sa pleci. Tu si zgarieturile tale aveti nevoie de somn.

Si eu am, si cainele tau cu blana pufoasa, fara perspective.

Dar nu pot sa-ti pun fraze intregi in gura fara voia ta.

Am sa tot vin sa vad ccum te schimba anotimpurile, cum te fac frumos, si mai frumos, mai inalt ca un paltin.

Si am sa ma ascund in umbra ta, sa ne contopim fericiti in nestiinta noastra.

Cauta-ma, sunt cu tine!

17 ani de cand tata a luat-o pe mama de o aripa si a adus-o la el acasa. Tot duminica fu. Va iubesc, chiar si asa la multe picioare unul de altul : am o inima cuprinzatoare.

"E iubita mutului?"

M-am parasit lumii, dar te-am gasit. Te-am gasit sa te ating si sa ma uit la tine, sa te incadrez in peisajul asta care imi arde pielea si retina de atatea imagini. Esti la fel de violet ca si vara si te scuzi ca nu poti dansa. Nici eu nu pot, dar simt ritmurile cum imi alearga prin vene si imi incetoseaza mintea. Atunci nu mai sunt eu, ci o fiara dependenta de note muzicale, care cere, cere mai mult, ca o picatura de apa in mijlocul celui mai arid desert din lume.
Danseaza-mi, nu toti putem sa ne pastram cercul nostru departe de lumea dezlantuita. Danseaza-mi cel mai lent tango al carui muzica nu o cunosti. Promite-mi ca am sa te pierd pentru cateva ore ca sa pot sa ma culc strivita de oboseala si de atata soare. Sa pun geana peste geana, sa-mi fi sange in capilare si sa ma linistesti o data in viata ta in loc sa ma agiti, pentru ca nu am unde sa te caut pentru numele lui Dumnezeu! Nu am! Pentru ca stiu ca iti alegi mereu calea cea mai intortocheata si ma lasi pe mine plina de litere care mi se scurg de pe buze pana in varful degetelor.
Iar tu imi permiti sa te folosesc drept personaj? Habar nu ai unde te bagi! Am sa-ti murmur cuvinte peste cuvinte si tu ai sa plangi caci nu ma poti auzi, iar cuvintele astea nu se scriu!Nu!

Nu spune "pa" pentru ca refuz sa te prind, sa te miros, sa te am. Dependenta mea, esti inderzis si neacceptat.

Muzica mintii.

Vreau sa te gasesc in casa aia fara tencuiala si sa jucam sotronul impreuna, sa scriem "te iubesc" cu caramida. Vreau sa razi pentru ca suna atat de uman, atat de aproape.

Iar daca nu am sa te gasesc, am sa ma razbun pe tot, pe vara, pe dragoste, pe tot. Am sa stau la soare pana imi arde pielea, pana fac insolatie si zac zile intregi. Nu o sa-mi pese, nu! Pentru ca numai eu stiu cat am asteptat si de cate ori mi-am facut bagajul, de cate ori am plans pana sa adorm.

Inchide ochii pentru ca vreau sa te am ca o prezenta tactila si atat. Sa ma simti prin toti porii, sa stii ca sunt eu. Julien care ajunge mereu tarziu si careia nu poti sa-i pronunti numele fastacit. Spui doar "Ana" si ma cauti cu privirea albastra peste tot. Dar eu sunt aici si pot sa-ti ating pielea de culoarea cafelei cu lapte, pot in sfarsit sa-ti soptesc cat de dor mi-a fost si tu sa simti ca spun ceva. Cuvintele nu isi au rostul niciodata, iar picioarele tale au simtit atatea note muzicale.

Sunt pe drum, cu un zambet imens pe fata si cu un dor cat toate zilele, cu o inima din zapada artificiala pentru ca a mea s-a innecat deja de nerabdare, de speranta ca am sa te gasesc.

Michelle, iarta-ma.

iarta-ma ca nu ti-am dat sansa sa-mi spui cat de mult ma iubesti. nu m-ai tinut niciodata in brate. nu ai alergat niciodata, michelle. nu ai facut forme din nisip. nu te-ai chinuit sa inveti sa citesti. nu ai baut niciodata un pahar de lapte cald. nu te-am leganat niciodata in timp ce-mi faceam temele. niciodata, michelle, ma belle nu ti-am pieptanat parul. dar te iubesc. michelle a mea. as fi putut sa te las sa-mi spui “mama”. desi ai fi avut o mama proasta care a renuntat la toate planurile pentru o greseala absurda. ar fi renuntat daca ele nu ar fi fost mai puternice decat ea. iarta-ma. vei putea sa ma ierti ca nu ti-am dat o sansa cum le-am dat tuturor? oricum nu au meritat, fetita mea scumpa. dar tu meriti, meriti atatea. sa nu ma uiti, draga mea. sa te intorci cand o sa am nevoie de tine. sa ma lasi sa te admir cum razi si sa iti fotografiez primii pasi. sa te invat sa vorbesti. sa-ti citesc povesti. o sa vii, Michelle, nu-i asa? nu ma lasa singura.

Amintiri de toamna.

nu stiu cum mai rezist sa le ascult cliseele si sa traiesc cu iluzia unei clase unite care nu trece pe la matematica decat o data pe semestru. Ciprian imi sopteste, ca o constiinta de mult pieduta, ca e perioada marilor greseli. eu nu-i raspund. prefer sa-mi raspund in minte ca perioada marilor mele greseli a inceput de prin clasa a sasea. dar nu as vrea sa afle. sa creada ca sunt pura ca un soricel abia nascut. si sa se hraneasca din asta ca dintr-un pahar de lapte rece cu ciocolata.

ma gandesc sa-mi dorm ultimul somn de dupa-amiaza. ca ultima mea mica moarte in care ma scufund. plang. daca m-ar gusta cineva si-ar da seama ca sunt sarata. prea multa mare mediterana si prea multe lacrimi inconstiente. a ma pune acum sa invat e o tortura. o incontienta din partea lor. ma ghemuiesc in pozitia fetusului, ca Mara-melomana, si adorm. un somn linistit si cald, ca al ei.

numai ca eu am nevoie de doua somnifere pentru asta.

Gimnospermele nu mor iarna.

imi strang foile de pe masa si inchid capacul de la stilou. stiloul meu cel obosit. foile multe, patate cu cerneala. le mototolesc scarbita de ideile aruncate la intamplare. trantite. lovite de hartia neintinata. in graba uit cateva pe masa, dar cui ii pasa? cine le-ar gasi vreodata? cine si-ar sacrifica timpul sa le citeasca?

“e ultima data. promit.”

“de ce ar fi? asa am si eu cu cine comunica. nu te doare spatele?”

ma doare. ma doare tot. dar nu as putea sa-ti explic cate lacrimi am sters eu intr-o singura seara. cate lacrimi am scris. am mototolit. am aruncat. am uitat. cate lacrimi am ignorat. le-am lasat sa-mi inunde mintea. sentimentele mele alambicate. lacrimi sarate. ai idee?

“ai nisip pe ghete”

am colindat mult. si am fost calcata de multe ori pe picioare. m-am ferit. am cautat. am alergat si am lovit fara sa vreau toti oamenii aia linistiti. in elementul lor. am vrut sa-i ucid, dar nu as fi indraznit sa-ti patez aripile de sangele lor bucuros.

“hapciu. de cand ma straduiesc. astia urca mereu pe usa din fata. nu inteleg niciodata.”

iarta-i. si lor le e frig. si daca ai sta tot timpul printre ei, le-ai invata gesturile si dorintele. le-ai descifra asteptarile. probabil i-ai intelege. desi nu cred.nici eu n-o fac. eu sunt de mult printre ei si nu-mi ofera decat ura amestecata cu ranjete ironice. nu exista pentru mine.nu. dar atat retine, tu. le e teama.si frig. lasa-i sa urce. am destule pastile sa te fac bine.

“dar vezi tu…nu-i pot alunga la infinit. tu, de ce nu mai razi?”

“as rade dar..”

mi-a inghetat surasul pe buze impreuna cu alte lucruri neimportante de care nu ai auzit si banuiesc ca nu vrei sa auzi. mi-au inghetat parerile. si iluziile pe care le puneam drept zambet.

“dar..?”

“ti-au inghetat picioarele pe acceleratie si cred ca vrei sa ne duci niciunde. as fuma ceva, dar suntem prea departe si imi sunt necunoscue locurile astea. mi-am aprins prea multe foi azi, in incercarea de a-mi domoli durerea. m-am racorit in schimb. focul lor. cuvintele care nu mai exista. un inteles gresit. acceptat doar de ea. si…pot cobori aici?”

“nu,ramai. e destul timp.”

cobor absenta ca si cum vorbele mi-ar trece pe la urechi. imi ard amintirile infasurate in foite parfumate.

“cobori aici?”

“asta este ultima mea statie…”

Satul de trecut

racoare. doar deschizandu-mi putin ochii vad perdeaua dansand si picaturi de ploaie pe podea. norii mei s-au saturat. nu mai vor sa stea degeaba. cu mana stanga imi desfac fularul de pe cap. am visat ceva toata noaptea? nu-mi amintesc nimic. fularul e rosu. aseara….ce-am facut aseara? cum de mi-am pus fular pe cap? a fost rece? incercarile disperate de a ma lupta cu manerul inexistent de la geam esueaza. tocmai de asta renunt. am degetele ranite. o sa pot inchide si eu vreodata fereastra fara sa ma doara? sau o sa-mi petrec restul diminetilor pitita dupa o umbrela?

“tati, nu vreau o haina cu gluga. ma deranjeaza.”

“de ce?! tu chiar nu-ti ai seama ce frig o sa-ti fie in asta? uite cat de scurta e. iarna e lunga. nu poti sa umbli asa…de parca ai fi a nimanui.”

“dar sunt a nimanui, nu stiai? lasa-mi haina. hai sa bem un ceai.”

mi-e dor. as vrea sa ma duc. sa zbor ca o gargarita. vantul rece imi frange aripile. fragile aripi. si cad la picioarele lor. ma roaga sa zbor. ei nu stiu unde le e iubirea. si daca as avea un cuvant de spus le-as suiera dispretuitor cat de superficiali sunt. si ca putin imi pasa unde vor ei sa plec. o sa o iau tot incotro vreau eu…asta daca ma tin aripile.

“cum ai ajuns in halul asta?”

“nu as vrea sa-ti explic. ai o tigara? de ce nu mai fumezi? spune-mi. cum ai tu atata vointa si eu nu am? haide. da-mi o tigara. vin de departe. am ghetele pline de zapada. si ai vrea sa auzi ce mai fac. ai vrea, nu-i asa? ti-a fost dor?”

“nu vreau fum in casa mea. vezi bine. nimeni nu fumeaza aici. abtine-te. noi suntem oameni normali. noi dam un exemplu…”

rup un turture de la fereastra si il rontai fara tragere de inima.

mi-am pierdut regretele in zapada. nu ma pot apleca dupa ele. nu-mi mai simt mainile, spatele, picioarele. abia imi misc ochii, singurii calzi inca. in gand este tot drumul ei si imi pare rau ca n-am oprit-o. ca nu i-am albit degetele intr-o stransoare din care nu ar putea scapa. nu mai pot umari nimic. am ramas fara simturi. decat dorul imi dezgheata umerii aplecati. in dimineata pura, ca o portocala nedeschisa imi strig neputinta, dar nu ma aud decat frunzele.

“iti plac?”

“da, tati, dar mi-ar placea sa plecam acum. haide…”

de sus nu-mi distinge decat mersul indiferent. picioarele nu ma asculta. ma conduc unde vor ele si ma roaga sa-mi compostez biletul si sa cobor la ultima statie. ma doare. nu ma striga. isi ridica dar umerii cum face mereu cand simte frigul. continua sa mearga. ele. eu nu

Te las in urma

acum desenez cea mai scurta linie. a vietii. pe o palma uriasa. o linie mica, abia vazuta. as mai desena, dar nu mai am culori. paleta e goala. alba. intacta. iarta-ma. doar ma gandesc. nu i-o spun. nici nu indraznesc sa-l privesc.

“spune-mi o poveste.”

“ar fi bine sa dormi. e deja tarziu. uite. cat esti de racita. nu-ti spun nicio poveste.”

“om liber. fetita ta e acasa si bea lapte. are parul lung si castaniu. nu are nevoie de povesti. ea are realitatea. spune-mi. spune-mi ce-ti trece prin cap.”

“nu. am sa tac acum. am fumat mult. sunt obosit. am calcat de multe ori acceleratia in drumurile mele spre niciunde. acum dormi. dorm. “

m-am infasurat intr-un hanorac mare. mult prea mare pentru mine. picioarele imi sunt tot reci. reci si dezvelite. vreau o poveste. mara nu se inveleste niciodata. are caldura. muzica clasica. un tata pe care sa-l traga de par. un tata plictisit care o saruta de noapte buna. cu ce drept tanjesc eu dupa toate astea? mara coafeaza papusi. le imbraca. eu o urmaresc in parc si plang la umbra picaturilor de toamna. vad nisipul de pe mainile ei. bucuria pe buze. primele cuvinte. rochita sifonata de atata joaca. si ma intreb de ce mai traiesc daca tot ajung aici, la coada cu ceilalti? respirand acelas aer? ma injur in gand pentru greseala de a nu fi plecat la timp. inainte sa cunosc durerea. dezamagirea. imi vine sa-i strang de gat pe toti si sa le fumez tigara dintre degete. pentru ce sunt eu ca voi? de ce m-au creat asa? imi pun mainile in cap e ciuda. nu as fi vrut nicicand…

“nu are niciun sens.”

“ce stii tu?! ai vazut?!i-ai vazut manutele? dragostea pe care o cere tot timpul?! intelegerea? i-ai ascultat gangurelile? crezi ca eu nu sunt la fel?! nu sunt?”

“asa ti s-a spus..”

“niciodata nu am vrut sa cred. niciodata. m-am ascuns dupa o pereche de aripi. libera. la fel ca toate. m-am sprijinit de ea. acum mi-e frig. inghet. sunt singura. spune-mi.”

“ce?!”

“spune-mi ca mai ai un bilet. as vrea sa ma duc…”