imi strang foile de pe masa si inchid capacul de la stilou. stiloul meu cel obosit. foile multe, patate cu cerneala. le mototolesc scarbita de ideile aruncate la intamplare. trantite. lovite de hartia neintinata. in graba uit cateva pe masa, dar cui ii pasa? cine le-ar gasi vreodata? cine si-ar sacrifica timpul sa le citeasca?
“e ultima data. promit.”
“de ce ar fi? asa am si eu cu cine comunica. nu te doare spatele?”
ma doare. ma doare tot. dar nu as putea sa-ti explic cate lacrimi am sters eu intr-o singura seara. cate lacrimi am scris. am mototolit. am aruncat. am uitat. cate lacrimi am ignorat. le-am lasat sa-mi inunde mintea. sentimentele mele alambicate. lacrimi sarate. ai idee?
“ai nisip pe ghete”
am colindat mult. si am fost calcata de multe ori pe picioare. m-am ferit. am cautat. am alergat si am lovit fara sa vreau toti oamenii aia linistiti. in elementul lor. am vrut sa-i ucid, dar nu as fi indraznit sa-ti patez aripile de sangele lor bucuros.
“hapciu. de cand ma straduiesc. astia urca mereu pe usa din fata. nu inteleg niciodata.”
iarta-i. si lor le e frig. si daca ai sta tot timpul printre ei, le-ai invata gesturile si dorintele. le-ai descifra asteptarile. probabil i-ai intelege. desi nu cred.nici eu n-o fac. eu sunt de mult printre ei si nu-mi ofera decat ura amestecata cu ranjete ironice. nu exista pentru mine.nu. dar atat retine, tu. le e teama.si frig. lasa-i sa urce. am destule pastile sa te fac bine.
“dar vezi tu…nu-i pot alunga la infinit. tu, de ce nu mai razi?”
“as rade dar..”
mi-a inghetat surasul pe buze impreuna cu alte lucruri neimportante de care nu ai auzit si banuiesc ca nu vrei sa auzi. mi-au inghetat parerile. si iluziile pe care le puneam drept zambet.
“dar..?”
“ti-au inghetat picioarele pe acceleratie si cred ca vrei sa ne duci niciunde. as fuma ceva, dar suntem prea departe si imi sunt necunoscue locurile astea. mi-am aprins prea multe foi azi, in incercarea de a-mi domoli durerea. m-am racorit in schimb. focul lor. cuvintele care nu mai exista. un inteles gresit. acceptat doar de ea. si…pot cobori aici?”
“nu,ramai. e destul timp.”
cobor absenta ca si cum vorbele mi-ar trece pe la urechi. imi ard amintirile infasurate in foite parfumate.
“cobori aici?”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu