vineri, 11 iunie 2010

Muzica mintii.

Vreau sa te gasesc in casa aia fara tencuiala si sa jucam sotronul impreuna, sa scriem "te iubesc" cu caramida. Vreau sa razi pentru ca suna atat de uman, atat de aproape.
Iar daca nu am sa te gasesc, am sa ma razbun pe tot, pe vara, pe dragoste, pe tot. Am sa stau la soare pana imi arde pielea, pana fac insolatie si zac zile intregi. Nu o sa-mi pese, nu! Pentru ca numai eu stiu cat am asteptat si de cate ori mi-am facut bagajul, de cate ori am plans pana sa adorm.
Inchide ochii pentru ca vreau sa te am ca o prezenta tactila si atat. Sa ma simti prin toti porii, sa stii ca sunt eu. Julien care ajunge mereu tarziu si careia nu poti sa-i pronunti numele fastacit. Spui doar "Ana" si ma cauti cu privirea albastra peste tot. Dar eu sunt aici si pot sa-ti ating pielea de culoarea cafelei cu lapte, pot in sfarsit sa-ti soptesc cat de dor mi-a fost si tu sa simti ca spun ceva. Cuvintele nu isi au rostul niciodata, iar picioarele tale au simtit atatea note muzicale.
Sunt pe drum, cu un zambet imens pe fata si cu un dor cat toate zilele, cu o inima din zapada artificiala pentru ca a mea s-a innecat deja de nerabdare, de speranta ca am sa te gasesc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu