acum desenez cea mai scurta linie. a vietii. pe o palma uriasa. o linie mica, abia vazuta. as mai desena, dar nu mai am culori. paleta e goala. alba. intacta. iarta-ma. doar ma gandesc. nu i-o spun. nici nu indraznesc sa-l privesc.
“spune-mi o poveste.”
“ar fi bine sa dormi. e deja tarziu. uite. cat esti de racita. nu-ti spun nicio poveste.”
“om liber. fetita ta e acasa si bea lapte. are parul lung si castaniu. nu are nevoie de povesti. ea are realitatea. spune-mi. spune-mi ce-ti trece prin cap.”
“nu. am sa tac acum. am fumat mult. sunt obosit. am calcat de multe ori acceleratia in drumurile mele spre niciunde. acum dormi. dorm. “
m-am infasurat intr-un hanorac mare. mult prea mare pentru mine. picioarele imi sunt tot reci. reci si dezvelite. vreau o poveste. mara nu se inveleste niciodata. are caldura. muzica clasica. un tata pe care sa-l traga de par. un tata plictisit care o saruta de noapte buna. cu ce drept tanjesc eu dupa toate astea? mara coafeaza papusi. le imbraca. eu o urmaresc in parc si plang la umbra picaturilor de toamna. vad nisipul de pe mainile ei. bucuria pe buze. primele cuvinte. rochita sifonata de atata joaca. si ma intreb de ce mai traiesc daca tot ajung aici, la coada cu ceilalti? respirand acelas aer? ma injur in gand pentru greseala de a nu fi plecat la timp. inainte sa cunosc durerea. dezamagirea. imi vine sa-i strang de gat pe toti si sa le fumez tigara dintre degete. pentru ce sunt eu ca voi? de ce m-au creat asa? imi pun mainile in cap e ciuda. nu as fi vrut nicicand…
“nu are niciun sens.”
“ce stii tu?! ai vazut?!i-ai vazut manutele? dragostea pe care o cere tot timpul?! intelegerea? i-ai ascultat gangurelile? crezi ca eu nu sunt la fel?! nu sunt?”
“asa ti s-a spus..”
“niciodata nu am vrut sa cred. niciodata. m-am ascuns dupa o pereche de aripi. libera. la fel ca toate. m-am sprijinit de ea. acum mi-e frig. inghet. sunt singura. spune-mi.”
“ce?!”
“spune-mi ca mai ai un bilet. as vrea sa ma duc…”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu