Ne-boem

Asta e o dimineata atat de boema si ploua. Mereu ploua in diminetile boeme, iar eu ajung mereu tarziu. Biblioteca e mereu inchisa cand trec eu pe acolo de parca, dupa o zi plina cu cifre, nu as merita o pauza si parfum de pagini.

Dimineata asta boema merita o scrisoare, dar noi am renuntat de mult la asta. Am renuntat sa scriu scrisori pentru ca mereu ajung in alta parte si regret. daca ai sti cat regret! Pentru ca in scrisori nu poti sigila iubirea. Cuvintele nu inseamna iubire. Nu stiu cum s-a creat lumea din Cuvant. Stau si ma intreb de multe ori.

Si ma mai intreb cum de scriitorii se cred dumnezei. Ei sunt un fel de eretici moderni si plini de sine. In timp ce-mi beau ceaiul si meditez la ei, imi dau seama ca nu merita osteneala sa le iau apararea. Sunt decat niste oameni macinati de ganduri. Ca si mine. Dar eu nu ma cred Dumnezeu. Asta e diferenta. Eu doar incerc, dar patinele imi aluneca pe gheata asta plina de gropi.

Tare as vrea sa-l cert pe baiatul de la bilete ca patineaza inaintea mea, dar tot ce imi amintesc e ca m-a sarutat o data. O singura data. Iar eu nu tip la oamenii care m-au sarutat. Tocmai pentru ca as vrea sa conserv fiecare strop de iubire din lumea asta.

Poate asta inseamna Dumnezeu. Numai ca au meditat atatia, ce loc mai am si eu?

As putea sa il iubesc si pe el. Pentru ca se presupune ca a plecat cu primul tren dintr-o miercuri dimineata. O dimineata ne-boema. Si plina de lacrimi. As putea sa-l iubesc si pe el, dar mi-a spalat creierul, nu pot decat sa-l venerez. Ca intr-o poza lipita stramb pe perete.

Asta e o dimineata tare boema si as vrea sa o opresc in cursul ei odata cu timpul. As vrea sa-i ofer tot ce iubesc mai mult. As vrea sa plang. Sa plang pe cei care traiesc numai in viitor. Si nu se leaga nicidecum de aceasta dimineata boema.

Nu am apucat sa fac multe lucruri, dar nu mai e nimic de spus si pleaca asa cum a venit...cu ultima mea pereche de aripi. Ia cu el si o perioada din viata mea si asa destul de fragmentata. Imi ia costumele si zambetul pus si raman ca un clovn cu lacrimi desenate pe un peron si el desenat. Si as fi putut sa-i fac cu mana, dar eram prea ocupata sa-mi leg sireturile. As fi putut sa caut un alt "el" la fel de masliniu si de frumos. Un el care sa semene atat de mult, sa-i pun numele "fake" si sa-mi stearga lacrimile, false si ele. Dar am preferat sa-l am numai pe el, sa-l astept cu speranta si frica. Sa regret vara si asfaltul in care-mi intrau tocurile cui.

Dar copile, copilul meu....asa ceva nu se primeste. Iar eu sunt o parte din voi toti, d-asta iubesc atat de mult trecutul.