oh, imi parasesti orasul!

Oh, nimeni nu ma stie cand imi rup picioarele alergand spre tine. Si nimeni nu te stie cand ma privesti de parca as fi singura. Singura care tremura in statie.

Oh, si nimeni nu va sti cand vei pleca. Si ca te-am iubit. Asa cum niciodata n-am stiut culoarea ochilor tai. Niciodata, pana astazi.

Imi parasesti orasul si nu am nicio putere sa te opresc. Doar incerc sa-mi salvez ranile, doar ele o sa pastreze faptul ca ai fost aici.

La naiba!Ar trebui sa simt atata noroc ca am putut sa-mi cladesc casa pe norul tau.

Sper ca atunci cand vei zbura, in minte iti va reveni orasul meu. Va fi atat de recent. Va fi ultimul. Cand o sa te uiti pe geamurile alea minuscule la cer...sa-ti amintesti numai de mine, cu egoismul unui om caruia i s-a interzis sa iubeasca.

Si traim arizi si departe. Sa canti cu mine cand ti-e greu.

Oh, si nimeni nu m-ar mai condamna ca nu m-am uitat in ochii tai. Iar constiinta mea va fi linistita ca ti-am fredonat cantecul de dragoste al fiecarei despartiri in fiecare zi. Ca am picurat "adio" tot timpul cu nerabdare si masochism.

Iar eu voi fi si mai fericita ca mi-ai raspuns la telefon si am auzit cum aruncai zaruri. Voi trai cu asta...ca si cu o condamnare..