Ochii care nu se vad...

A disparut. Definitiv. Nicio suvita incalcita, nicio lentila, nici macar o bratara cu tinte. A luat cu ea totul. Mintea mea e goala acum. Goala. Nu-mi mai musteste niciun gand. Gheboasa a plecat. A disparut luand cu ea regatul de obsesii. In cinstea ta, "ulato", ridic ultimul meu pahar cu vin. Sfidator. Rece. Neintelept. Vreau sa ajunga la tine, acolo unde te-ai dus, ca sa incalci tu legile mele, sa arzi tu mereu. Sau sa ingheti. Stiu eu oare ce e dupa moarte? Care era numele tau? Cum te botezase? Nu-mi mai pasa, nu se cade. Nu te mai caut. Imi faci rau inca. Atunci cand o sa-i vad chipul ciocolatiu, o sa te vad langa el, acolo unde e locul meu. Da-mi locul, vreau sa traiesc. Sa traiesc. Vreau ca atunci cand ii mangai buzele si le vad in lumina soarelui fiecare vena, fiecare capilar fin, tu sa nu te aflii acolo. Sa nu curgi odata cu sangele lui. Pun punct, aici. Astept momentul asta de sapte luni. As vrea sa plang pana raman fara lacimi, iar TU, tu "ulato", sa curgi odata cu lacrimile mele. Sapte luni, iar tu m-ai urmarit, ai devenit parte din viata mea, vreau sa te tai de langa mine, de langa el, sa pleci, pleaca, pleaca acum pana nu am sa-i strivesc capul ca sa fiu sigura ca nu esti in gandurile lui. Pleaca...