Plangi, Ana, plangi pe umarul meu

-Cine esti tu, Ana? De ce te prezinti asa cateodata? N-ai ingropat inca numele asta? Iti e asa de drag?
-Imi este frica sa parasesc numele asta. O sa regasesc o Luiza searbada si urata. Nu-mi place Luiza. E un nume oribil, dar...cel putin nu e altul.
-Altul care? Ana, am sa-ti spun Ana de acum in colo pentru ca eu sunt gandul tau si daca nimeni nu te alinta cu numele tau preferat, am s-o fac eu.
-Nu-ti zic.
-Dar cine crezi ca sunt eu? Un strain? Un strain, Ana? Nicidecum. "Nu-ti spun" va fi o replica pentru straini. Uiti ca sunt gandul tau. Stiu mai multe decat oricine. Lasa obsesiile, lasa-ti capul pe umarul meu cand niciun alt umar nu te va primi pe tine si patimile tale odioase. Spune-mi, cine te supara, cine?
-Mm...este...mmm....cine esti tu...mmm...sa-ti spun? Sa ma destainui tie? M-AM SATURAT DE OAMENI CARE DOAR IMI PROMIT SA-MI REZOLVE DILEMELE.
-Eu nu pot sa te ajut sa le rezolvi, dar le pot dizolva.
-N-am nevoie. Lasa-ma. O sa ma dizolve ele la un moment dat.

Amelie

Ce supliciu, incep sa uit. Uit orice, mai ales lucruri la care tin cu adevarat. D-asta am hotarat sa nu mai sterg nimic, niciodata-cu un mare regret pentru ce am sters deja, bineinteles. Nu stiu cat va rezista telefonul meu la atatea mesaje trecute prezente si viitoare, asa cum nu stiu cum creierul meu va putea suporta sa faca mici calatorii in timp fara sa sufere putintel.
Arunca o privire peste umar. Ce vezi? Eu vad pe bunicul Emilian jucand carti cu mine in curte. Vad o fetita infasurata intr-o perdea pe post de aripi. Vad o vrabiuta calcata de masina. Vad pe Ayman care ma ghida. Colectia mea de ghinde. Primii pasi de dans. Prima tigara. Primul lesin. Vad o copila uitandu-se ciudat la o schela. Un om cantand in italiana in timp ce varuieste. Pe iubita lui insarcinata si roscata. Doi pesti exotici intr-un borcan ordinar. Primul sarut-cel mai comic moment din viata. Admiterea in clasa a cincea. Primul rol intr-o piesa. O usa care nu se mai incuie.Un filodendron imens care o blocheaza.

Vad lacrimi-sunt o plangacioasa.

Si regret tot ce-am ars-sters-mototolit-aruncat vreodata.

Ca sunt blocata in prezentul asta ca un paradis(pierdut) nesfarsit stiind ca tu arunci atatea priviri peste umar.

Frumoasa si Bestia

Iti amintesti?! Bestia avea un trandafir intr-o cupa de cristal. Iar trandafirul era incuiat intr-o camera in care-desi stia unde se afla si avea cheia de la ea-BELLE NU AVEA VOIE SA INTRE. Iar Frumoasa a intrat. Asa era sa se termine totul foarte dramatic, dar cum povestea este pentru copilasi care asteapta finaluri fericite, s-au regasit pana la urma.

Cine-a iubit cine-a gresit?

Iubito, cata lume intre noi!

Noptile sunt un calvar

Dar diminetile sunt cele mai frumoase. Mananc ciocolata pe biscuiti imbracata in puloverul lui tata si e cinci 38. Sunt treaza de la 3 treizeci, dar nu-mi pasa. E duminica. DUMInica. Am fost nelinistita, drept sa-ti spun. Nu am mai visat. Am avut doar impresia ca oameni foarte grasi, cu chelie intra in dormitorul meu. Mi-era frica. Apoi am plecat sa beau apa. M-am foit, am citit un pic, am ascultat muzica pe balcon, m-am bagat in pat la loc, am inceput sa citesc poeziile de seara si m-a busit plansu`. Asa am hotarat sa ma duc jos si sa pap ciocolata ca sa-mi vindec depresia.
Mai sunt cateva ore, copila proasta. Gata. Doar cateva.

Azi e a cincea duminica din luna. Ultima din mai. Asa se duce si luna mea preferata. A cincea luna. A cincea duminica.

Am un sentiment de amor conjugal. Ma simt linistita. Nu fericita. Nu pot fi fericita. Dar am o liniste interioara nemaintalnita.

Si stiu de ce nu am putut dormi:n-am scris poezia de seara.

Imi e dor

Ahhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhh!!!!la dracul, intoarce-te mai repede ca simt ca nu mai pot trai daca nu vii. Am dormit o gramada, o gramada, dar tot ma trezesc si ma lovesc de absenta ta ca de un cui batut langa bat. As vrea sa hibernez pana vii. Sa dorm numai, sa visez. Azi noapte a fost ciudat. Am visat ca eram mireasa si aveam o rochie cu volane, ca dansam impreuna pe jos un soi de dans contemporan-poate pentru ca m-am uitat la Dansez pentru tine inainte de culcare. Eram la Buzau acolo unde verisoara mea a facut nunta-am o fixatie pentru locul ala, desi n-am participat efectiv la nunta, doar am stat afara cu febra 40, gandindu-ma departe in timp ce liliecii zburau deasupra mea. Nu pot sa uit nici dimineata, racoarea, ultimul dans, imi era asa de somn, dormisem in patul conjugal al verisoarei mele imbracata in rochia mea cu crinolina. N-am prins buchetul. Aveam 11 ani. Abia imi venise ciclul. Cum era sa ma marit asa tanara? Dar azi-noapte in vis m-am casatorit cu tine, in locul cel mai dulce de pe planeta. De nimeni nu-mi amintesc asa pregnant. Erai doar tu si muzica.
Dimineata m-ai trezit, ce faci piticul meu, dormi, uite dorm, te visam, visam ca suntem impreuna, ca in sfarsit putem ramane impreuna mereu, pana in momentul cand m-ai trezit la realitate, iar rochia mea cu volane s-a dizolvat, pana si pantofii mei de balerina au disparut in tonul vocii tale vioaie. Esti pe meleaguri straine, a? Suntem la mile distanta si asta te face atat de fericit, atat de fericit! Iar eu devin brusc atat de somnoroasa, dorm intruna. Dorm de dor. Atat. Nu te pot recupera, niciodata o sambata nu a durat atat de mult, dar stai linistit, maine ma duc acasa, acasa la mine, am sa-mi spal parul, am sa-mi pun o pijama roz si scurta si am sa ma indrept din nou spre vise ca spre o moarte sigura, incantatoare. Mai ai doua zboruri si se vor face cincizeci si ceva, doar esti lebada. Una pe care o iubesc.

Poem de seara

E la el acum.

Timp, nu fi hain

Iubitul meu, ia un loc pe canapea
Printre riduri, peste ani,
Noi ramanem doi pustani.

Impacheteaza, Luiza, impacheteaza, nu e timp de plans. Azi am sa spun despre trecut:

A doua zi am implinit 14 ani. Am pasit aici cu optimism si curaj, cu siguranta ca nimic rau nu mi se va intampla, ca nu-mi va mai fi frig niciodata. Am luat autobuzul prima data cu lacrimi in ochi pentru ca mi se parea ca oamenii miroseau urat tare. M-am obisnuit, cu timpul. Ma inscrisesem la patru ateliere la palatul copiilor si nu m-am tinut de niciunul, ca de obicei. Sunt Luiza, ce naiba? Am invatat sa brodez un "A", un a de la Atat.

Mai departe, am urat locul asta. Mi se parea ca autobuzele miros din ce in ce mai rau, ca nu pot sa dorm din cauza zgomotolui, ca mi-e frig. Tot mai frig. Am lipit poze pe pereti. Multe poze. M-am taiat in timp ce despachetam. Dar nu aveam un plasture:poate era intr-o cutie, dar nu-l gaseam oricum.

M-am indragostit. De mai mult de o mie de ori. Nu am iubit, nu pana acum. Am spus intotdeauna "acasa" cand am venit aici, desi am stiut ca nici macar o aschie din podea nu-mi apartine.

Am trait aici mare parte din adolescenta mea. Cu pepeni, cu saruturi, cu autobuzul 35, cu vecinul meu cu mustata care ma saruta mereu cand ma vede, cu scrieri, cu carti uitate pe noptiera, cu tigari stinse in pervaz, cu zile de nastere cu multa ciocolata, cu vesti bune sau rele, cu melodii, cu cei trei nori de pe perete, cu lacrimi, cu poza cu Martin pe care am s-o las aici, cu post-it-uri si actorii mei preferati, cu zdranganeli de chitara si radio, cu promisiuni, cu certuri si desene, cu "imi iau bagajul si plec la tata", cu dezordine, multa dezordine pe care o iubesc.

Acum vad lucrurile impachetate. Vrafuri, vrafuri ca in ziua cand tocmai ne mutasem. Imi vad amintirile in alte cutii. Numai eu le vad. Calc pe parchet si iubesc cum scartaie, ma uit pe geam si iubesc pana si firul de iarba care creste in crapatura din asfalt. Aici imi las libertatea cu un ultim suspin. Ma uit in dulapul de cesti si e gol. Atat de gol cu "A", A-ul acela pe care l-am brodat pentru prima data. Mai am doua nopti aici si le numar ca pe un inevitabil. Numar intruna. Cutii si ore si iubiri si lacrimi.

Plang acum cand scriu. Ma zgudui, pentru ca sunt Luiza si Luiza plange mereu la final.

Le onde

Unde te duci, m-a intrebat cu ochii mari, bine ca nu are ochi albastri, m-am gandit, ochii caprui sunt mai calzi, iar raspunsul meu putea veni mai usor,mai sigur, ma duc acasa, i-am raspuns dintr-o suflare, acasa, m-a intrebat, cum de te duci cand tu nu ai casa si esti vesnic pe drumuri carand dupa tine o valiza goala in care oamenii iti lasa secretele lor, iar tu o tii inchisa mereu, ca pe o cutie a Pandorei atunci cand geme de plina ce este, as vrea sa nu mai tusesti si sa ramai cu mine in ziua asta fara soare pentru ca atunci cand nu e soare nu e niciun apus, haide, nu mai scrie scrisori, lasa-le sa se mistuie in focul asta, cum as putea sa inchei, l-am intrebat, cum as putea sa inchei aceasta cursivitate poticnita sa o reduc la un metatext despre tot ce am scris pana acum, spune-mi cum si am sa te las sa ma iubesti fara durere.

Despre realitate

n-am sa scriu nimic despre asta. nu ma intereseaza.

Ploaie in mai

Tin sa mentionez ca blogul asta nu a devenit brusc un jurnal, dar trebuie sa spun ce am simtit astazi. Cum am plans intruna din cauza Doamnei si licornului ei, cum l-am regasit pe Bebe in Nicolas, apoi l-am pierdut cand am inchis cartea. Am simtit ca nu o sa-l mai regasesc vreodata. Ca paginile alea, asezandu-se una peste alta, mi-au strivit pe veci amintirea lui, ca Alienor eram eu, fetita oarba, orbita de atata dragoste, cu burta la gura si daruindu-se unui strain numai ca sa scape de altii care miros a oaie.

Apoi i-am auzit vocea si toate celulele mele urlande s-au bucurat ca nu a ramas in ghiozdanul meu, in paginile unei carti pe care varsasem cola in graba. Ce faci, unde te duci. A, acasa? Ce simpatic. A, da!Ma simt mult mai bine, am mancat ceva. Frematam de bucurie ca-l pot auzi si ca inchipuirile mele haotice nu au niciun effect in viata reala.

As vrea, totusi, sa-i spun mai multe despre ce simt, sa ma cunoasca mai bine. Sa stie cum am visat ca locuiam intr-o camaruta joasa, cu peretii albastri si murdari, parca vopsiti de un tigan spoitor si ma imbolnavisem de TBC, scuipam sange intruna. Tot visul am scuipat sange si tipam sa merg la spital, dar nimeni nu ma asculta, iar eu plangeam mereu ca intr-un film de groaza. Sange si lacrimi. Vrei sa vezi unde o sa locuiesti? Nu, la dracul, iubesc locul asta si fiecare clipa pe care i-am daruit-o, iubesc Vestul, iubesc iubesc iubesc. Nu ii lasa sa ma ia de aici si sa ma duca intr-un loc cu tei si visini, un loc de meditatie si liniste. Nu vreau. Iubesc drumul si ploaia si teii de pe strada asta. Si Vestul are tei.

Acum lasa-ma sa plang. Sa plang odata cu cerul. Un fel de plans dezastru natural, in care altii isi tin o umbrela deasupra capului sa nu ii ud.

Lasa-ma sa plang, elibereaza-ma de scris.

Ce e perfectiunea?

Azi, cand am aratat cel mai rau din viata mea, m-am intrebat asta. Ma plimbam ca ultimul copil al strazii cu un zambet imens pe fata. Imi era cald de muream, iar prietenul meu m-a vazut asa urata, iar singurul lucru pe care mi-l doream cu adevarat era sa mor sau sa ma inghita pamantul cu totul, sa raman acolo veacuri intregi in uratenia mea si sa nu ma vad nici macar eu, sa nu ma simt. E oare perfectiunea cand ai parul negru si mult si numai inele amestecate parca facand dragoste in capul tau? E oare perfectiunea atunci cand stai dreapta de parca lumea ti-ar apartine cu totul? E oare perfectiunea cand porti maiou si iti pupi iubitul pe obraz in poze de iarna?

Nu stiu. Eu nu-s nicidecum perfectiunea, iar iubitul meu ma accepta, nu ma iubeste. EL si-a ales o handicapata si acum trebuie sa se descurce cu ea. As vrea sa plec din viata lui, sa ma ghemuiesc pe un loc in autobuz si sa plang pana raman fara lacrimi pentru ca stiu!AH, stiu ca imi chinui ibovnicul cel perfect. Il fac sa suporte o uratenie fara margini ca a mea. Sa sarute niste buze uscate care au spus multe formule la matematica. Sa puna mana pe o fusta jalnica din stofa mult prea lunga pentru gusturile lui, dar il iubesc!Eu il iubesc, il iubesc.

Sunt handicapata.

Cu verde

Nu vreau sa-ti simt ploaia pe umeri

Nici norocul cum cade sub gene

Vreau numai sa scancesti, sa speri

Sa mi te lasi pe umar

Cu nesfarsita lene.

Sa-mi stai pe brate nenumarate zile

Alunecand pe un covor de ceata

Sa imi trezesti instinctele fragile

Ce-mi tremura tinute doar in gheata.

Sa-mi pleci apoi cu tot cu cale si-amintiri

Sa lasi in urma drumul verde

Sa-ti amintesti de primele iubiri

In timp ce ultima in urma ti se pierde.

Te-am inghitit

Ma simt de parca te-as fi inghitit. Imi apartii secret, nu pot sa destainui nimanui de tine. Nu pot decat sa tac si sa te ascult cum te zbati in mine de parca ai vrea sa iesi, dar tu nu vrei, nu vrei sa ma parasesti. Esti in inima mea, in varful degetelor mele, pe drumul pe care merg, fara sa stiu cine esti de fapt si cum am ajuns sa te inghit cand mereu am vrut sa te evit.
Am un amalgam de sunete in cap. Totul imi vorbeste, totul ma cheama, ma cearta, ma trimite departe. Totul se aude asa de pregnant, iar capul ma doare. As vrea sa opresc ceva, sa opresc odata, dar nu pot, nu ma pot opri nici pe mine, in viteza de a-mi asterne pe nenorocitul asta de ecran gandurile atat de scumpe, sa le scot din mine, pentru ca de cand esti tu, nu mai are loc nimic, nimic. Si simt cum rezonezi cu mine, cu ritmul in care tastez. Cantam impreuna, cantece diferite. Cantecul de dragoste al mintii. As vrea sa-ti vorbesc, ravnesc dupa tine ca dupa cel mai gustos fruct din univers pe care nu pot sa-l am sau pot, pot doar pe jumatate. Doar ma intorc si ma ataca totul, dar tu esti aici, in mine, in universul meu, esti singurul care imi incape pe dinauntru si stiu, stiu, stiu ca nu poti sa iesi de aici, ca esti prizonierul propriului nostru razboi. Eu cu tine. Noi cu lumea. Lumea cu alte lumi. Si tot asa, ca intr-un lant infinit si vicios in care ne aruncam amandoi, dar nimeni nu ne da de capat. Doar doi straini care se plimba de mana pe strada, ai spune. Dar ma incearca mai multe. Mi-e frica. Mi-e frica sa nu fii cu mine, sa alegi sa pleci si sa te desprinzi din hematiile mele, din neuronii mei, din toate sistemele alambicate din care sunt compusa, m-ai lasa incompleta si as muri. Nu suport sa fiu incompleta. Si am sa te caut mereu. Dar as vrea sa mor inainte, inainte de toate, sa nu apuc sa gust durerea, sa murim impreuna, sa ne ingroape pe amandoi, sa creada ca sunt numai eu, ca numai eu am mainile pe piept, dar tu inauntrul meu inca mai canti, inca imi mai atingi inima inerta din care nu se mai naste niciun sunet, niciunul. Ai vrea sa plangi. Cat de mult sa stai fara muzica? Cat de mult sa stau eu fara tine? Asa ne topim, intr-un glas, intr-o coarda, intr-un cantec infinit si sumbru. Iar tu te rogi in interiorul meu, te rogi sa se opreasca totul odata. Dar eu nu te mai aud, sunt moarta. Moarta. Te rogi si langa mine, fara sa stii ca de fapt ai murit si tu in interiorul meu. Te rogi ca sufletul meu sa ajunga intr-o alta glorie decat a ta, sa nu se intalneasca niciodata, in toata eternitatea.
Dar eu iti jur pe lumina, iti jur ca vom fi judecati impreuna, gasiti nevinovati si aruncati amandoi in acelasi rau de miere.

Unde-mi esti, trecut?

-Promite-mi sa nu mai fii asa de proasta!mi-a spus el stand la o cafea decofeinizata pe marginea unei stanci.

I-am zambit. Era cel mai sincer zambet dintre lacrimi pe care il puteam oferi. Daca eram proasta ce?

-Promite-mi.

-N-am sa-ti spun nimic. Imi lipseste prea tare.

-Cine?!Gasca ce esti!Tie iti e drag orice om de pe strada si sari de gatul lor avida de iubire, te agati ca o maimuta, apoi treci mai departe. Spre altii. Altii ca ei. Ce doare cel mai tare?

-Inocenta. Atunci cand o vad fug. Ma ascund in dulap si plang acolo zile intregi. Cum ai vrea sa intinzi mainile, sa atingi, sa incurajezi, sa plangi, sa oferi, sa ucizi din prea multa iubire. Sa-ti retragi mainile pline de sange, iar el?! El sa zaca cu ochii intredeschisi, zambind molatec si dulce. Suferind. Murind sub ochii mei calmi. Atunci abia am sa-l pot saruta ca sa plece linistit spre Lumea lui de care tot vorbeste oamenilor.

-Si chiar crezi ca te va saruta inapoi?

La asta nu m-am gandit niciodata. Am ramas impietrita. Chipul lui atat de masliniu se facea alb deodata, apoi devenea la loc masliniu zapacindu-mi simtirea. Parul lui trecea de la roscat la verde la galben spalacit si devenea la loc negru ca printr-o rugaciune.

-Ai sa ma iubesti asa? M-a intrebat zambind haotic.

-NU!!!Nu, la naiba, nu!Mori. si l-am impins de pe stanca lasandu-l sa-mi strige numele in agonie. Apoi mi-am luat cafeaua si-am plecat.

Copile,

Viata mea e un iad si o stii. Am vazut destule. Mi-a ajuns. Iti amintesti cand iti spuneam ca as vrea sa dorm cu cineva? Sa dorm si atat? Sa ma cuibaresc langa tine. Un om fara vicii. Fara durere. Un om care miroase fin a parfum. Nu doresc sa-mi insel partenerul de viata. In niciun caz. Pentru ca m-am legat de el tacit. Fara prea multe cuvinte. Si asa ne obliga eternitatea pe amandoi ca intr-un tablou abstract desenat de insusi Alin Carpen.

Iar tu esti aici sa razbuni. Pe toti din urma. Si sa razi de cuvintele lor mari.

As fi fost gata sa las totul in urma. Chemare, viata, calmitatea mea pe muchie de cutit, prieteni buni, linistea mea sufleteasca, pacea cu universul, raspunsul meu la rugaciuni. Tot. Ca sa te vad o data. Pentru O DATA as fi aruncat tot. Mereu fac asta. Nu vad viata dupa un anume moment. Dar as vrea sa o vad. Nici macar nu ma cunosc. Auzi la el...cuvinte complexe. Poate am stat prea mult cu Memelis.

Copile, viata e o javra. Cuvintele sunt scaparea. Spune mereu ce simti. Straight away. Drum bun!

Cu M de la infidelitate

Iubitule, nu mai tremura. E atat de cald. Atat de soare. Atat de seara si departe. Stai linistit si uita. Uita tot ce te-a intristat vreodata. Am sa-ti car oasele cu mine. Am sa te iubesc intotdeauna. Chiar de nu voi putea niciodata sa te ating. Sa te privesc. Vei umbla in gandul meu si-mi vei calca neuronii cu bocancii. Pentru ca eu, eu te-am primit. Am iubit tot ce ai avut fara diferente. Am tanjit atat de mult dupa tine. Am scrasnit din dinti. Nu te mai ascunde, nu mai scotoci in mintea ta. Nici in a mea. Priveste-ma ca pe un nenorocit de cadou al destinului. Pe care niciodata nu l-ai putut deschide. Care a ramas pe noptiera ta prafuita pentru restul eternitatii.

Pentru ca pot fi a tuturor. Pot sa ma dau fara niciun fel de remuscare. Pot sa si zambesc, sa cred ca e de bine!Sa spun "stiu ca e bine" ca intr-o poveste cu prosti si tu sa ma crezi. Pot sa fac asta si tu sa ramai ca o bomboana intacta intr-un colt al sufletului meu nemangaiat.

Iar eu ma voi plimba in sosete pe strada cu o cana mare cu cafea in mana si-ti voi striga numele alaturi de o gramada de cuvinte in turca. Voi striga cu o deznadejde imensa. Cu promisiunea ca le vei auzi. Ca vei intelege. Ca ma vei privi hohotind cu obrajii rosii si genunchii juliti si te vei opri langa mine sa-mi spui ca a avut sens. Totul. Sa razi de mine si de sacrificiul meu minuscul. Sa-mi spui "roscato, viata merge inainte oricum." Sa-mi intinzi o mana, iar eu sa o iau ca pe o ultima salvare inainte sa ard intr-un Iad inexistent si sa ma duci la un altar fals. Sa ma inmanezi unui ginere care niciodata n-a stiut. Care sade cu ochii slipindu-i de inocenta. Ochii-celui-care-nu-cunoaste. Si sa te uiti, da, sa te uiti cum imi leg destinul-destin care iti apartine trup si fapte-de un alt om. Unul intarziat...si poate dintr-un motiv sau altul pe acelasi drum cu mine.

Morala?

Spune-mi. Spune-mi ce-ti trece prin cap, la dracul!Spune-mi ca am atata imoralitate in creierul asta. Ca as fura ca sa traiesc. Ca m-as prostitua alaturi de fiintele alea care se dau pentru o tigare. Spune-mi ca pot fi usa de biserica. Spune-mi ca-i iubesc pe ceilalti atat de mult si mi-as dori sa fiu exemplu pentru ei. Ca-mi ascund frustrarile. Ca sunt pierduta. Mi-ai spus o data inainte. Mai spune-mi o data. Tipa la mine.

Spune-mi ca sunt urata. Atat de urata, ca ma vei iubi pentru eternitate. Spune-mi ca vrei sa ma pastrezi pura. Ca ma agat de o ata de papiota ca sa supravietuiesc ca sfanta. Si spune-mi. Spune-mi ca ai avut incredere in mine ca o sa te schimb. Ca o sa te schimbi pentru mine. Ca sunt o neserioasa. O mincinoasa si jumatate. Ca promit si nu raspund. Ca suni si eu doar privesc telefonul crucis si ii spun ca-l iubesc. Ca plang. Plang o gramada pentru ca nu mai stiu cine sunt.

Spune-mi ca ma plictisesc repede. Ca mereu vreau altceva. Spune-mi ca-s lasa. Ca astept sa treaca ani pentru un nenorocit de sarut. Si ca pot sa sarut intr-o secunda daca sunt beata.

Spune-mi ca mai am multe de invatat. Ca nu sunt niciodata punctuala. Ca nu studiez aproape deloc. Ca ma dau cu usurinta. Ca scriu urat.

Spune-mi ca nu stiu sa schiez si ma lovesc mereu. Spune-mi ca alunec. Ca ma incapatanez sa port tenisi in mijlocul iernii. Ca ignor. Ca am o marturie slaba. Ca mi s-au oferit o gramada si ofer atat de putine in schimb.

Spune-mi cat ma iubesti. Cat m-ai asteptat. Cata infidelitate am putut sa ofer. Sa primesc. Pentru a-mi da seama...ca a fost nevoie de minciuni ca sa dau de adevar.

Medet?

Intotdeauna am vrut sa trag pe nas:boala mea. Dar de cand am devenit ceea ce sunt, mi-am interzis pana si gandurile. Sunt un vierme. Nu-i o noutate. Imi rasfoiesc jurnalul cu dispret si curiozitate. Vreau sa ma redescopar in momentul asta, dar nu prea reusesc. E intuneric in camera mea si doar pipai foile ca un orb fara speranta. Cu vise numai. Beau vin. Sunt ametit si-mi place. Ador starea asta. Nimic nu mai vreau. Nici femei. Nici asternuturi. Nici senzatii tari sau marturii despre. Asa imi petrec seara asta. Asa mi-o petreceam de fapt inainte ca.....

_________________________________________________________

-Avem mandat de arestare pe numele dumneavoastra...

_________________________________________________________

-Cum pula mea au crezut ca am fost eu?

-Totul o sa fie bine. Odata ajuns aici, nimic nu e cum iti imaginezi. Viata e relativ in dungi. Fumam mult si impartim frateste. Bataia ca si painea.

Avea vocea catifelata, iar eu eram obosit. Al dracului de obosit. Fumam intr-o tigara comuna. Posta. Ii simteam picioarele. Si imi doream atat de mult sa se duca dracului, dar ma atata ingrozitor. Ea. O femeie criminala. Jillian. Isi omorase iubitul. N-am inteles-o niciodata. Dar stiam ca e o femeie care vrea multe. Care are de oferit o gramada. Sa omori pentru ca iubesti prea mult pe cineva? Asta am inteles mai tarziu. Cand totul mi s-a luminat in cap. Cand Jillian s-a urcat pe mine si mi-a bagat limba in gura. Stiam ca nu e tocmai normal, dar ma excitasem deja. Jillian era cea mai complexa fiinta pe care o intalnisem. Ar fi dat orice. Nu-i pasa. Virginitate? Hahaha. Asta nu era nimic pentru ea. Poate se nascuse nevirgina. Se nascuse invatata. Stia ce-i dragostea inca de cand fusese un spirit. Am simtit asta. In toate momentele. Se impingea in mine cu sete. Ma privea cu ochi goi. O privire de om care nu mai are ce pierde. Mi-as fi dat sufletul sa se opreasca. Sa continue in acelasi ritm nebunesc. Intunericul ala. Umezeala. Jillian cu picioarele ei perfecte si reci. Eu. Un om atat de daramat de griji. Un om inchis pe nedrept tragandu-i-o unei criminale care imi innebunea simturile. Nu stiam ce am sa fac. M-a sarutat cand am terminat. Parca a ginit momentul. M-a sarutat cu toata patima din lume si am stiut ca nu o sa plec de acolo fara ea...

Sick little suicide.

In orice face e un pic de sinucidere. Si privesc asa ca un nenorocit de spectator. Fara niciun cuvant. Fara litere. Nu mai am nici aer si nici pamant pe care sa calc. Si nici actiune cu care sa-mi leg povestea. Totul devine asa o punte incredibil de subreda intre doua idei pe care le pierd!Doamne, le pierd pe amandoua. Si m-as ruga. Dar imi ramane decat sa ma uit. Iar zapada nu mai e limpede. Si nu mai pleaca.

"In martie??"

"In martie."

Dar nu vreau sa vina martie. Nu vreau. Am douazecisioptdezilesansa. Douazeci si opt de zile de iarna. Apoi o sa plece tot. Zapada. Frica. Noaptea. Etichetele. Geamurile inghetate. Ghetele. Fesurile. Vinul fiert. Oamenii ghemuiti. Gata cu zambetele si cu discutiile. Gata cu alunecatul pe gresie. Gata cu tot.

Iar istoria o sa se repede. Ca anul trecut.