Ce e perfectiunea?

Azi, cand am aratat cel mai rau din viata mea, m-am intrebat asta. Ma plimbam ca ultimul copil al strazii cu un zambet imens pe fata. Imi era cald de muream, iar prietenul meu m-a vazut asa urata, iar singurul lucru pe care mi-l doream cu adevarat era sa mor sau sa ma inghita pamantul cu totul, sa raman acolo veacuri intregi in uratenia mea si sa nu ma vad nici macar eu, sa nu ma simt. E oare perfectiunea cand ai parul negru si mult si numai inele amestecate parca facand dragoste in capul tau? E oare perfectiunea atunci cand stai dreapta de parca lumea ti-ar apartine cu totul? E oare perfectiunea cand porti maiou si iti pupi iubitul pe obraz in poze de iarna?

Nu stiu. Eu nu-s nicidecum perfectiunea, iar iubitul meu ma accepta, nu ma iubeste. EL si-a ales o handicapata si acum trebuie sa se descurce cu ea. As vrea sa plec din viata lui, sa ma ghemuiesc pe un loc in autobuz si sa plang pana raman fara lacrimi pentru ca stiu!AH, stiu ca imi chinui ibovnicul cel perfect. Il fac sa suporte o uratenie fara margini ca a mea. Sa sarute niste buze uscate care au spus multe formule la matematica. Sa puna mana pe o fusta jalnica din stofa mult prea lunga pentru gusturile lui, dar il iubesc!Eu il iubesc, il iubesc.

Sunt handicapata.

Cu verde

Nu vreau sa-ti simt ploaia pe umeri

Nici norocul cum cade sub gene

Vreau numai sa scancesti, sa speri

Sa mi te lasi pe umar

Cu nesfarsita lene.

Sa-mi stai pe brate nenumarate zile

Alunecand pe un covor de ceata

Sa imi trezesti instinctele fragile

Ce-mi tremura tinute doar in gheata.

Sa-mi pleci apoi cu tot cu cale si-amintiri

Sa lasi in urma drumul verde

Sa-ti amintesti de primele iubiri

In timp ce ultima in urma ti se pierde.

Te-am inghitit

Ma simt de parca te-as fi inghitit. Imi apartii secret, nu pot sa destainui nimanui de tine. Nu pot decat sa tac si sa te ascult cum te zbati in mine de parca ai vrea sa iesi, dar tu nu vrei, nu vrei sa ma parasesti. Esti in inima mea, in varful degetelor mele, pe drumul pe care merg, fara sa stiu cine esti de fapt si cum am ajuns sa te inghit cand mereu am vrut sa te evit.
Am un amalgam de sunete in cap. Totul imi vorbeste, totul ma cheama, ma cearta, ma trimite departe. Totul se aude asa de pregnant, iar capul ma doare. As vrea sa opresc ceva, sa opresc odata, dar nu pot, nu ma pot opri nici pe mine, in viteza de a-mi asterne pe nenorocitul asta de ecran gandurile atat de scumpe, sa le scot din mine, pentru ca de cand esti tu, nu mai are loc nimic, nimic. Si simt cum rezonezi cu mine, cu ritmul in care tastez. Cantam impreuna, cantece diferite. Cantecul de dragoste al mintii. As vrea sa-ti vorbesc, ravnesc dupa tine ca dupa cel mai gustos fruct din univers pe care nu pot sa-l am sau pot, pot doar pe jumatate. Doar ma intorc si ma ataca totul, dar tu esti aici, in mine, in universul meu, esti singurul care imi incape pe dinauntru si stiu, stiu, stiu ca nu poti sa iesi de aici, ca esti prizonierul propriului nostru razboi. Eu cu tine. Noi cu lumea. Lumea cu alte lumi. Si tot asa, ca intr-un lant infinit si vicios in care ne aruncam amandoi, dar nimeni nu ne da de capat. Doar doi straini care se plimba de mana pe strada, ai spune. Dar ma incearca mai multe. Mi-e frica. Mi-e frica sa nu fii cu mine, sa alegi sa pleci si sa te desprinzi din hematiile mele, din neuronii mei, din toate sistemele alambicate din care sunt compusa, m-ai lasa incompleta si as muri. Nu suport sa fiu incompleta. Si am sa te caut mereu. Dar as vrea sa mor inainte, inainte de toate, sa nu apuc sa gust durerea, sa murim impreuna, sa ne ingroape pe amandoi, sa creada ca sunt numai eu, ca numai eu am mainile pe piept, dar tu inauntrul meu inca mai canti, inca imi mai atingi inima inerta din care nu se mai naste niciun sunet, niciunul. Ai vrea sa plangi. Cat de mult sa stai fara muzica? Cat de mult sa stau eu fara tine? Asa ne topim, intr-un glas, intr-o coarda, intr-un cantec infinit si sumbru. Iar tu te rogi in interiorul meu, te rogi sa se opreasca totul odata. Dar eu nu te mai aud, sunt moarta. Moarta. Te rogi si langa mine, fara sa stii ca de fapt ai murit si tu in interiorul meu. Te rogi ca sufletul meu sa ajunga intr-o alta glorie decat a ta, sa nu se intalneasca niciodata, in toata eternitatea.
Dar eu iti jur pe lumina, iti jur ca vom fi judecati impreuna, gasiti nevinovati si aruncati amandoi in acelasi rau de miere.

Unde-mi esti, trecut?

-Promite-mi sa nu mai fii asa de proasta!mi-a spus el stand la o cafea decofeinizata pe marginea unei stanci.

I-am zambit. Era cel mai sincer zambet dintre lacrimi pe care il puteam oferi. Daca eram proasta ce?

-Promite-mi.

-N-am sa-ti spun nimic. Imi lipseste prea tare.

-Cine?!Gasca ce esti!Tie iti e drag orice om de pe strada si sari de gatul lor avida de iubire, te agati ca o maimuta, apoi treci mai departe. Spre altii. Altii ca ei. Ce doare cel mai tare?

-Inocenta. Atunci cand o vad fug. Ma ascund in dulap si plang acolo zile intregi. Cum ai vrea sa intinzi mainile, sa atingi, sa incurajezi, sa plangi, sa oferi, sa ucizi din prea multa iubire. Sa-ti retragi mainile pline de sange, iar el?! El sa zaca cu ochii intredeschisi, zambind molatec si dulce. Suferind. Murind sub ochii mei calmi. Atunci abia am sa-l pot saruta ca sa plece linistit spre Lumea lui de care tot vorbeste oamenilor.

-Si chiar crezi ca te va saruta inapoi?

La asta nu m-am gandit niciodata. Am ramas impietrita. Chipul lui atat de masliniu se facea alb deodata, apoi devenea la loc masliniu zapacindu-mi simtirea. Parul lui trecea de la roscat la verde la galben spalacit si devenea la loc negru ca printr-o rugaciune.

-Ai sa ma iubesti asa? M-a intrebat zambind haotic.

-NU!!!Nu, la naiba, nu!Mori. si l-am impins de pe stanca lasandu-l sa-mi strige numele in agonie. Apoi mi-am luat cafeaua si-am plecat.

Copile,

Viata mea e un iad si o stii. Am vazut destule. Mi-a ajuns. Iti amintesti cand iti spuneam ca as vrea sa dorm cu cineva? Sa dorm si atat? Sa ma cuibaresc langa tine. Un om fara vicii. Fara durere. Un om care miroase fin a parfum. Nu doresc sa-mi insel partenerul de viata. In niciun caz. Pentru ca m-am legat de el tacit. Fara prea multe cuvinte. Si asa ne obliga eternitatea pe amandoi ca intr-un tablou abstract desenat de insusi Alin Carpen.

Iar tu esti aici sa razbuni. Pe toti din urma. Si sa razi de cuvintele lor mari.

As fi fost gata sa las totul in urma. Chemare, viata, calmitatea mea pe muchie de cutit, prieteni buni, linistea mea sufleteasca, pacea cu universul, raspunsul meu la rugaciuni. Tot. Ca sa te vad o data. Pentru O DATA as fi aruncat tot. Mereu fac asta. Nu vad viata dupa un anume moment. Dar as vrea sa o vad. Nici macar nu ma cunosc. Auzi la el...cuvinte complexe. Poate am stat prea mult cu Memelis.

Copile, viata e o javra. Cuvintele sunt scaparea. Spune mereu ce simti. Straight away. Drum bun!

Cu M de la infidelitate

Iubitule, nu mai tremura. E atat de cald. Atat de soare. Atat de seara si departe. Stai linistit si uita. Uita tot ce te-a intristat vreodata. Am sa-ti car oasele cu mine. Am sa te iubesc intotdeauna. Chiar de nu voi putea niciodata sa te ating. Sa te privesc. Vei umbla in gandul meu si-mi vei calca neuronii cu bocancii. Pentru ca eu, eu te-am primit. Am iubit tot ce ai avut fara diferente. Am tanjit atat de mult dupa tine. Am scrasnit din dinti. Nu te mai ascunde, nu mai scotoci in mintea ta. Nici in a mea. Priveste-ma ca pe un nenorocit de cadou al destinului. Pe care niciodata nu l-ai putut deschide. Care a ramas pe noptiera ta prafuita pentru restul eternitatii.

Pentru ca pot fi a tuturor. Pot sa ma dau fara niciun fel de remuscare. Pot sa si zambesc, sa cred ca e de bine!Sa spun "stiu ca e bine" ca intr-o poveste cu prosti si tu sa ma crezi. Pot sa fac asta si tu sa ramai ca o bomboana intacta intr-un colt al sufletului meu nemangaiat.

Iar eu ma voi plimba in sosete pe strada cu o cana mare cu cafea in mana si-ti voi striga numele alaturi de o gramada de cuvinte in turca. Voi striga cu o deznadejde imensa. Cu promisiunea ca le vei auzi. Ca vei intelege. Ca ma vei privi hohotind cu obrajii rosii si genunchii juliti si te vei opri langa mine sa-mi spui ca a avut sens. Totul. Sa razi de mine si de sacrificiul meu minuscul. Sa-mi spui "roscato, viata merge inainte oricum." Sa-mi intinzi o mana, iar eu sa o iau ca pe o ultima salvare inainte sa ard intr-un Iad inexistent si sa ma duci la un altar fals. Sa ma inmanezi unui ginere care niciodata n-a stiut. Care sade cu ochii slipindu-i de inocenta. Ochii-celui-care-nu-cunoaste. Si sa te uiti, da, sa te uiti cum imi leg destinul-destin care iti apartine trup si fapte-de un alt om. Unul intarziat...si poate dintr-un motiv sau altul pe acelasi drum cu mine.

Morala?

Spune-mi. Spune-mi ce-ti trece prin cap, la dracul!Spune-mi ca am atata imoralitate in creierul asta. Ca as fura ca sa traiesc. Ca m-as prostitua alaturi de fiintele alea care se dau pentru o tigare. Spune-mi ca pot fi usa de biserica. Spune-mi ca-i iubesc pe ceilalti atat de mult si mi-as dori sa fiu exemplu pentru ei. Ca-mi ascund frustrarile. Ca sunt pierduta. Mi-ai spus o data inainte. Mai spune-mi o data. Tipa la mine.

Spune-mi ca sunt urata. Atat de urata, ca ma vei iubi pentru eternitate. Spune-mi ca vrei sa ma pastrezi pura. Ca ma agat de o ata de papiota ca sa supravietuiesc ca sfanta. Si spune-mi. Spune-mi ca ai avut incredere in mine ca o sa te schimb. Ca o sa te schimbi pentru mine. Ca sunt o neserioasa. O mincinoasa si jumatate. Ca promit si nu raspund. Ca suni si eu doar privesc telefonul crucis si ii spun ca-l iubesc. Ca plang. Plang o gramada pentru ca nu mai stiu cine sunt.

Spune-mi ca ma plictisesc repede. Ca mereu vreau altceva. Spune-mi ca-s lasa. Ca astept sa treaca ani pentru un nenorocit de sarut. Si ca pot sa sarut intr-o secunda daca sunt beata.

Spune-mi ca mai am multe de invatat. Ca nu sunt niciodata punctuala. Ca nu studiez aproape deloc. Ca ma dau cu usurinta. Ca scriu urat.

Spune-mi ca nu stiu sa schiez si ma lovesc mereu. Spune-mi ca alunec. Ca ma incapatanez sa port tenisi in mijlocul iernii. Ca ignor. Ca am o marturie slaba. Ca mi s-au oferit o gramada si ofer atat de putine in schimb.

Spune-mi cat ma iubesti. Cat m-ai asteptat. Cata infidelitate am putut sa ofer. Sa primesc. Pentru a-mi da seama...ca a fost nevoie de minciuni ca sa dau de adevar.

Medet?

Intotdeauna am vrut sa trag pe nas:boala mea. Dar de cand am devenit ceea ce sunt, mi-am interzis pana si gandurile. Sunt un vierme. Nu-i o noutate. Imi rasfoiesc jurnalul cu dispret si curiozitate. Vreau sa ma redescopar in momentul asta, dar nu prea reusesc. E intuneric in camera mea si doar pipai foile ca un orb fara speranta. Cu vise numai. Beau vin. Sunt ametit si-mi place. Ador starea asta. Nimic nu mai vreau. Nici femei. Nici asternuturi. Nici senzatii tari sau marturii despre. Asa imi petrec seara asta. Asa mi-o petreceam de fapt inainte ca.....

_________________________________________________________

-Avem mandat de arestare pe numele dumneavoastra...

_________________________________________________________

-Cum pula mea au crezut ca am fost eu?

-Totul o sa fie bine. Odata ajuns aici, nimic nu e cum iti imaginezi. Viata e relativ in dungi. Fumam mult si impartim frateste. Bataia ca si painea.

Avea vocea catifelata, iar eu eram obosit. Al dracului de obosit. Fumam intr-o tigara comuna. Posta. Ii simteam picioarele. Si imi doream atat de mult sa se duca dracului, dar ma atata ingrozitor. Ea. O femeie criminala. Jillian. Isi omorase iubitul. N-am inteles-o niciodata. Dar stiam ca e o femeie care vrea multe. Care are de oferit o gramada. Sa omori pentru ca iubesti prea mult pe cineva? Asta am inteles mai tarziu. Cand totul mi s-a luminat in cap. Cand Jillian s-a urcat pe mine si mi-a bagat limba in gura. Stiam ca nu e tocmai normal, dar ma excitasem deja. Jillian era cea mai complexa fiinta pe care o intalnisem. Ar fi dat orice. Nu-i pasa. Virginitate? Hahaha. Asta nu era nimic pentru ea. Poate se nascuse nevirgina. Se nascuse invatata. Stia ce-i dragostea inca de cand fusese un spirit. Am simtit asta. In toate momentele. Se impingea in mine cu sete. Ma privea cu ochi goi. O privire de om care nu mai are ce pierde. Mi-as fi dat sufletul sa se opreasca. Sa continue in acelasi ritm nebunesc. Intunericul ala. Umezeala. Jillian cu picioarele ei perfecte si reci. Eu. Un om atat de daramat de griji. Un om inchis pe nedrept tragandu-i-o unei criminale care imi innebunea simturile. Nu stiam ce am sa fac. M-a sarutat cand am terminat. Parca a ginit momentul. M-a sarutat cu toata patima din lume si am stiut ca nu o sa plec de acolo fara ea...

Sick little suicide.

In orice face e un pic de sinucidere. Si privesc asa ca un nenorocit de spectator. Fara niciun cuvant. Fara litere. Nu mai am nici aer si nici pamant pe care sa calc. Si nici actiune cu care sa-mi leg povestea. Totul devine asa o punte incredibil de subreda intre doua idei pe care le pierd!Doamne, le pierd pe amandoua. Si m-as ruga. Dar imi ramane decat sa ma uit. Iar zapada nu mai e limpede. Si nu mai pleaca.

"In martie??"

"In martie."

Dar nu vreau sa vina martie. Nu vreau. Am douazecisioptdezilesansa. Douazeci si opt de zile de iarna. Apoi o sa plece tot. Zapada. Frica. Noaptea. Etichetele. Geamurile inghetate. Ghetele. Fesurile. Vinul fiert. Oamenii ghemuiti. Gata cu zambetele si cu discutiile. Gata cu alunecatul pe gresie. Gata cu tot.

Iar istoria o sa se repede. Ca anul trecut.

Ca sa devenim nemuritori, iubito..

De ce mananc la ora asta? Doamne, imi e atat de frica. Dorm asa putin. Mananc atat de mult. Traiesc asa sferturi de viata. Traiesc in scris. In condeiul meu e viata. Si se scurteaza cu cat scriu. As scrie pagini intregi ca sa termin cu viata. Pentru ca eu niciodata n-am invatat sa ma opresc din dezamagit. N-am invatat sa plec de langa salbaticiunile care musca din mine. Care iubesc cu o patima groteasca ce ma distruge pe zi ce trece. Si devin si mai mica. Si eu tot o salbaticiune in mainile lor. Si as distruge inimi pe care le iubesc. As distruge vieti intregi numai ca plang. Sa ma aplec peste ei si sa-mi vars lacrimile vinovate. Siroaie. Pentru ca merit sa plang. Sa mi se ridice spasmotic cutia toracica. Sa suspin si sa suspine cu mine toata valea. Si pantecele Pamantului sa ma primeasca inapoi cu vise cu tot. Sa ninga peste mine. Peste umerii astia pe care a stat Lumea. Sa ninga cu lacrimi inghetate. Sa ma striveasca sub apasarea lor. Eu, un blestem. O fiara, nu un om. O dorinta numai, nascocita in inima unui diavol. O dorinta care acum doreste la randul ei. Si se aseaza in genunchi in zapada cu mainile impreunate in rugaciune. Cateodata. Cand drumul e lung si greu. Atunci se aseaza. Si plange. Cere indurare. Cere o cale mai usoara. Cere reguli mai putine. Cere trupuri care transpira. Trupul. Un pahar cu vin si un mileu patat de ani. O camera goala in care rasuna ecoul. Un pas de Sfant. Un Sfant care respira. Care iubeste cu o patima covarsitoare in care ma arunc si eu. Si-l cer, Doamne. Asta e rugaciunea mea. Sa pot sa-l am. Intr-o seara, la gura sobei, pe o rogojina care scartaie. Si langa mine sa am un pahar cu vin...

Iubiti.Iubeste.Iubesc!

sunt o clama de birou. nu am nume. nici macar cuvinte nu am. le imprumut. toata viata mea intortocheata am tinut foi unele langa altele. le-am legat. certate si sincere imi marturiseau cata nedreptate a adus venirea mea.
- tu esti un fel de juramant? ma intrebau
- mai bine n-as mai fi, ganguream eu in timp ce-mi injuram destinul dependentei in gand.
am legat. am lasat semne. am fost uitata sub o masa rotunda plina cu cesti goale de cafea. am zbierat dupa ajutor, dar niciodata nu am avut inspiratia sa imprumut si corzi vocale. m-am zbatut, dar mi-au lipsit fibre musculare striate si netedete. nici macar tendoane nu am avut. spiritul lor de observatie - incredibil de slab - m-a lasat sa ma plictisesc pe podea si sa-mi fredonez in minte melodii auzite din greseala la radio.

dupa decenii de asteptare si planuri cu sutele inghesuite in singurul meu neuron flexibil si pe moarte - m-am indragostit. puteti rade intruna de mine. reunosc. nu m-as fi indragostit daca nu ar fi fost el.
probabil sunt la varsta critica a clamelor de birou si jur pe roz ( culoarea pe care o urasc cel mai mult ) ca nu am iubit niciodata pana acum. si ma simt asa de parca plutesc si nu mai am vreme sa ma gandesc la treaba ingrata de a lega foi unele de altele. pentru ca atunci cand sunt in mainile lui uit ca sunt o ... simpla clama de birou. sunt confuza doar din cauza ca palmele lui sunt o adevarat copiuta la franceza. mereu mi-am dorit sa o invat. as fi putut sa-i soptesc. i-as fi castigat simpatia vesnica.

auuuu. opreste-te. ma doare. ma intinde furios fara sa se uite la mine apoi ma arunca si fuge grabit pe scari. il urmaresc o vreme. imi blestem in minte corpul metalic ce nu ma ajuta. imi blestem dorul si neputinta.

___________________________________
sunt o fosta clama de birou care isi da ultima suflare cu constiinta ca a iubit..un corigent la limba franceza

Frate.

In timp ce tu iti fumezi tigara de dinainte de somn, eu sunt cu tine. Cu gandul la tine, fratele meu de sub soare.

Urmareste-ti inima pentru ca numai prin urmarire poti ajunge la perfectiune. Iubeste, fratele meu de sub soare. Apoi urmareste!Du-te dupa ei. Dupa ele. Dupa noi in toate cotloanele. Treci peste cai ferate cand trenul te atinge rece si zgomotos. Treci peste cadavre. Calca, fratele meu. Destinul te vrea puternic. Noi te vrem inapoi.

Du-te. Ia cu tine doar numele tau intr-un buzunar si lasa-ma in urma. Nu mai e nimic aici, in afara de zapada. Si de mine. Nu mai fuma narghilea, timpul se scurge. Nu mai dezamagi pe nimeni. Tu trebuie sa pleci. Sa mergi mai departe. Ignora petele de sange de pe zapada. Ignora-le. Doar m-am intepat in timp ce-ti coseam o mantie cu care poti trece prin foc.

Ia-ma, ia-ma cu tine. Cum am sa pot trai? Cum am sa pot sa mai scriu vreodata daca pleci? Ramai aici si n-am sa-ti spun niciodata de mine. Ia-ma de mana. Sunt asa de sigura cand pot sa ma sprijin de tine. Cand gheata e ca oglinda si aluneci tu in locul meu. Sa radem. Sa bem cafea cu lapte in scara unui bloc. Ramai. Ramai.

Ia cu tine ci viata si sangele. Ia cu tine caile ferate si toate zambetele pe care le-am conturat impreuna. Ia si cafeaua cu lapte si toate regulile incalcate.

Ia orice, dar ramai. Ramai. Fiecare celula din mine ingenuncheaza in fata acestei idei. In fata ta, fratele meu putin pierdut si mult iubit! Ia tot, dar ramai langa mine.

Afurisit ianuarie.

Nu pot sa dorm. Si nu mai scriu in jurnal. Dar plang. Plang tot timpul. Dimineata mai ales, cand realizez cu disperare ca asta e inca o afurisita de zi intr-o afurisita de luna de iarna. Aud chitari si inchid ochii in extaz ascultandu-le. Chitarile sunt singurele care ma mangaie.

Ah, si daca n-ar fi el sa-i semene atat de mult, as fi murit de mult in aceasta iarna. Si imi e atat de rau cand nu e aici. Asta e dependenta, iubire. Nu e nicidecum un sentiment placut. E angoasa. Paranoia. "Si ce o sa fac fara el?" De ce nu am tigari?! Frate, ce sunt eu de nu am tigari?! De ce m-am lasat? Si de ce el bea vin fiert si-mi spune cat ii place? Nu stie ca nu am voie? Ca imi e atat de dor de cana mea alba cu buline albastre.

Oare nu o stii el ca pe buzele mele e mai multa furie decat zambet? Nu, nu stie. Pentru ca rade. Dar eu sunt de vina. Numai eu sunt.

Do you like to hurt?I do. I do.

Then hurt me.

Gimnastica inimii

si tu ce-mi ceri, ce vrei de fapt?
lira mea in schimb pe un sarut?
de drumul lung, de scurtele cuvinte nu esti apt
nu te impiedica, tricoul imi e scurt
si frigul imi alearga peste gene
iubitul meu cu ranile-n cangrene
cu suferinta-n sange, fara iubiri in vene
calauzeste-mi pasul, finalul e aproape
langa penita scurta mancata de rugina
langa cerneala ce mi-a desenat in soapte
a ta rutina.

Marioneta

bratele tale-mi sunt mormant
si ruga ta pe veci neascultata
imi zdruncina iubita lin culcata
pe pamant.

cenusa ta imi e cuvant
si visul tau neocrotit pe margini
iti iarta soapta ce o tot alini
in vant.

tacerea ta imi e vesmant
si gandul tau scurt in capilare
imi sapa o groapa cat neputinta de mare
de-acelasi cant.

Picatura in care te scalzi e sacra, prietene!

In cinstea tuturor paharelor de vin pe care le-am baut vreodata, asta e o zi cu adevarat rece. Si as jura, dar nu am voie. As jura pe campii si pe munti, dar nu eu le-am facut, as jura ca astazi imi e mai frig decat ieri. Iar toate zilele danseaza pe o scena inghetata in timp ce eu imi cunosc pe rand toti fratii din lume ca intr-o linie nesfarsita de droguri divine.

In numele tuturor regulilor incalcate, cine esti tu sa-mi bei existenta? Sa-mi tarai prin noroi tot ce am iubit vreodata? Sa raman singura si sa dorm in alte paturi, ca un tribut adus tuturor clipelor nedormite? Si toate astea din cauza ta. Iar tu refuzi sa-mi spui cat e ceasul.

Prietene, eu numar fiecare secunda. Eu dorm in ele. Le iubesc. Cate secunde mai am pana....mor. Pana plec. Pana ajung la scoala sa vad daca Fake-ul meu traieste?

Asa ca da-mi ceasul si nu mai plange. Da-mi ceasul si pleaca.

Departe.

The rain on my chest is a baptism

Am luat cheile cand am plecat
Am luat si inocenta ta de pe etajera.
Am luat tot
Nu a ramas nimic in urma mea.
Totul e fum.
E gheata.

Nu am bilete:sunt un calator nemerituos.
Nu am nici inima
Nici suflet
Nici lacrimi.

Am decat sosete
Si o lume imensa care zace in fata mea
Sub bocancii mei prafuiti
Sub constiinta mea plina de atatea pacate.

Iar ceasul ticaie nerabdator
Il aud, si-mi sterg ultimele clipe de praf.

Il aud, iar ... nu e atat de departe
As putea sa merg acolo pe jos.

Amprente.

-Sa nu pleci.

-Sa nu plangi. Voi pleca.

-Stai!!Aici ai tot. Uita-te-n urma.

______________________________________________________________

Trenul a suierat dramatic. Dar nu eram acolo. Nici macar nu ma nascusem inca. D-asta a putut sa plece. Pentru ca un om nenascut nu putea sa-l traga inapoi, sa-l iubeasca.

Dar am fost acasa. Si am citit. Ca sa nu plang. Si am cantat. Cu vocea. Cu fiecare celula. Am si dormit. Ca un prunc. Fara cosmaruri. Acum sunt aici si scriu. Despre un noi dezasamblat. Si despre mine. Cum m-am nascut eu, doar dupa ce a plecat, doar ca sa fim iar impreuna intr-o zi din urma. Sa pot sa-l conduc de mana pana la gara.

Dar acum sunt tot eu si cresc. Ca un tribut adus mamei care m-a adus pe lume. Si roscatului, care m-a nascut din nou.

Scriu pentru ca vreau. Pentru ca simt. Acum, in noapte, mai mult ca niciodata. Iar secundele mi se scurg, ca niste vene taiate in mijloc de ianuarie.Si afara nu-mi ninge suferinta. M-a speriat necunoscutul. De cand traiesc. De cand exist. Dar il iubesc. La fel cum iubesc fiecare octava din vocea lui. Cui? De unde atatea voci si lacrimi si sange si iarna?Cand eu am jurat pe altarul idolilor vostri ca n-am sa mai beau decat suferinta? Ma impiedic cam mult, ar trebui sa-mi leg sireturile.

Sunt prea departe.

Prea departe.

Si ma scurg.

Cu lacrimi sarate.

Ca o zi de vara.

Albastru.

Imi amintesc cu drag. Mereu imi amintesc atunci cand ma asez sa scriu. Cu drag? Nu mereu. Dar imi amintesc. Retrospectiva e preferata mea atunci cand beau ceai fierbinte si imi lacrimeaza ochii de la aburi.

Nu stiam niciodata ca am sa scriu. Nu credeam ca o sa invat forma literelor, ca am sa le pun pe hartie. E o vreme cand nu ai amintiri si crezi ca in ghereta unde iti legi patinele se termina vesnicia. D-asta nimeni nu scrie cand e in scutece. Ne lipsesc amintirile, ca si unui tamplar lemnul.

Acum ma simt prea mare. Fac un laitmotiv din cerneala si ma hranesc cu el. Spun ca sunt prea mare, dar sunt batrana. Am dat din venele mele atator oameni, apoi m-au privit carpiti si tristi. M-au intrebat unde e Imparatia Celestiala? Ce e aia? Nu stiu. Nu stiu. Viata noastra e o pata de cerneala din care s-a sters un pic. E facuta din cuvinte. Lumea e Cuvant.

Iar cararea meu e stramba si uda. E asa de pe vremea cand nu scriam. Cand nu-mi puneam sufletul pe tava, cu entuziasmul unui om care nu mai are alternative. Pe vremea cand traiam ca sa am ce povesti, nu cand povesteam ca sa traiesc.

Asa ma parasesti, in amurgul asta care are urme de dinti. Am iubit prea devreme si m-am consumat ca o lumanare neparfumata, pusa chiar la Morti, etichetata in gand cu nume de vii, vii si intregi, fericiti in blestemul lor.

O sa-mi iau Calimara cu mine in mormant. O sa ne inchidem ochii una alteia.