Ca sa devenim nemuritori, iubito..

De ce mananc la ora asta? Doamne, imi e atat de frica. Dorm asa putin. Mananc atat de mult. Traiesc asa sferturi de viata. Traiesc in scris. In condeiul meu e viata. Si se scurteaza cu cat scriu. As scrie pagini intregi ca sa termin cu viata. Pentru ca eu niciodata n-am invatat sa ma opresc din dezamagit. N-am invatat sa plec de langa salbaticiunile care musca din mine. Care iubesc cu o patima groteasca ce ma distruge pe zi ce trece. Si devin si mai mica. Si eu tot o salbaticiune in mainile lor. Si as distruge inimi pe care le iubesc. As distruge vieti intregi numai ca plang. Sa ma aplec peste ei si sa-mi vars lacrimile vinovate. Siroaie. Pentru ca merit sa plang. Sa mi se ridice spasmotic cutia toracica. Sa suspin si sa suspine cu mine toata valea. Si pantecele Pamantului sa ma primeasca inapoi cu vise cu tot. Sa ninga peste mine. Peste umerii astia pe care a stat Lumea. Sa ninga cu lacrimi inghetate. Sa ma striveasca sub apasarea lor. Eu, un blestem. O fiara, nu un om. O dorinta numai, nascocita in inima unui diavol. O dorinta care acum doreste la randul ei. Si se aseaza in genunchi in zapada cu mainile impreunate in rugaciune. Cateodata. Cand drumul e lung si greu. Atunci se aseaza. Si plange. Cere indurare. Cere o cale mai usoara. Cere reguli mai putine. Cere trupuri care transpira. Trupul. Un pahar cu vin si un mileu patat de ani. O camera goala in care rasuna ecoul. Un pas de Sfant. Un Sfant care respira. Care iubeste cu o patima covarsitoare in care ma arunc si eu. Si-l cer, Doamne. Asta e rugaciunea mea. Sa pot sa-l am. Intr-o seara, la gura sobei, pe o rogojina care scartaie. Si langa mine sa am un pahar cu vin...

Iubiti.Iubeste.Iubesc!

sunt o clama de birou. nu am nume. nici macar cuvinte nu am. le imprumut. toata viata mea intortocheata am tinut foi unele langa altele. le-am legat. certate si sincere imi marturiseau cata nedreptate a adus venirea mea.
- tu esti un fel de juramant? ma intrebau
- mai bine n-as mai fi, ganguream eu in timp ce-mi injuram destinul dependentei in gand.
am legat. am lasat semne. am fost uitata sub o masa rotunda plina cu cesti goale de cafea. am zbierat dupa ajutor, dar niciodata nu am avut inspiratia sa imprumut si corzi vocale. m-am zbatut, dar mi-au lipsit fibre musculare striate si netedete. nici macar tendoane nu am avut. spiritul lor de observatie - incredibil de slab - m-a lasat sa ma plictisesc pe podea si sa-mi fredonez in minte melodii auzite din greseala la radio.

dupa decenii de asteptare si planuri cu sutele inghesuite in singurul meu neuron flexibil si pe moarte - m-am indragostit. puteti rade intruna de mine. reunosc. nu m-as fi indragostit daca nu ar fi fost el.
probabil sunt la varsta critica a clamelor de birou si jur pe roz ( culoarea pe care o urasc cel mai mult ) ca nu am iubit niciodata pana acum. si ma simt asa de parca plutesc si nu mai am vreme sa ma gandesc la treaba ingrata de a lega foi unele de altele. pentru ca atunci cand sunt in mainile lui uit ca sunt o ... simpla clama de birou. sunt confuza doar din cauza ca palmele lui sunt o adevarat copiuta la franceza. mereu mi-am dorit sa o invat. as fi putut sa-i soptesc. i-as fi castigat simpatia vesnica.

auuuu. opreste-te. ma doare. ma intinde furios fara sa se uite la mine apoi ma arunca si fuge grabit pe scari. il urmaresc o vreme. imi blestem in minte corpul metalic ce nu ma ajuta. imi blestem dorul si neputinta.

___________________________________
sunt o fosta clama de birou care isi da ultima suflare cu constiinta ca a iubit..un corigent la limba franceza

Frate.

In timp ce tu iti fumezi tigara de dinainte de somn, eu sunt cu tine. Cu gandul la tine, fratele meu de sub soare.

Urmareste-ti inima pentru ca numai prin urmarire poti ajunge la perfectiune. Iubeste, fratele meu de sub soare. Apoi urmareste!Du-te dupa ei. Dupa ele. Dupa noi in toate cotloanele. Treci peste cai ferate cand trenul te atinge rece si zgomotos. Treci peste cadavre. Calca, fratele meu. Destinul te vrea puternic. Noi te vrem inapoi.

Du-te. Ia cu tine doar numele tau intr-un buzunar si lasa-ma in urma. Nu mai e nimic aici, in afara de zapada. Si de mine. Nu mai fuma narghilea, timpul se scurge. Nu mai dezamagi pe nimeni. Tu trebuie sa pleci. Sa mergi mai departe. Ignora petele de sange de pe zapada. Ignora-le. Doar m-am intepat in timp ce-ti coseam o mantie cu care poti trece prin foc.

Ia-ma, ia-ma cu tine. Cum am sa pot trai? Cum am sa pot sa mai scriu vreodata daca pleci? Ramai aici si n-am sa-ti spun niciodata de mine. Ia-ma de mana. Sunt asa de sigura cand pot sa ma sprijin de tine. Cand gheata e ca oglinda si aluneci tu in locul meu. Sa radem. Sa bem cafea cu lapte in scara unui bloc. Ramai. Ramai.

Ia cu tine ci viata si sangele. Ia cu tine caile ferate si toate zambetele pe care le-am conturat impreuna. Ia si cafeaua cu lapte si toate regulile incalcate.

Ia orice, dar ramai. Ramai. Fiecare celula din mine ingenuncheaza in fata acestei idei. In fata ta, fratele meu putin pierdut si mult iubit! Ia tot, dar ramai langa mine.

Afurisit ianuarie.

Nu pot sa dorm. Si nu mai scriu in jurnal. Dar plang. Plang tot timpul. Dimineata mai ales, cand realizez cu disperare ca asta e inca o afurisita de zi intr-o afurisita de luna de iarna. Aud chitari si inchid ochii in extaz ascultandu-le. Chitarile sunt singurele care ma mangaie.

Ah, si daca n-ar fi el sa-i semene atat de mult, as fi murit de mult in aceasta iarna. Si imi e atat de rau cand nu e aici. Asta e dependenta, iubire. Nu e nicidecum un sentiment placut. E angoasa. Paranoia. "Si ce o sa fac fara el?" De ce nu am tigari?! Frate, ce sunt eu de nu am tigari?! De ce m-am lasat? Si de ce el bea vin fiert si-mi spune cat ii place? Nu stie ca nu am voie? Ca imi e atat de dor de cana mea alba cu buline albastre.

Oare nu o stii el ca pe buzele mele e mai multa furie decat zambet? Nu, nu stie. Pentru ca rade. Dar eu sunt de vina. Numai eu sunt.

Do you like to hurt?I do. I do.

Then hurt me.

Gimnastica inimii

si tu ce-mi ceri, ce vrei de fapt?
lira mea in schimb pe un sarut?
de drumul lung, de scurtele cuvinte nu esti apt
nu te impiedica, tricoul imi e scurt
si frigul imi alearga peste gene
iubitul meu cu ranile-n cangrene
cu suferinta-n sange, fara iubiri in vene
calauzeste-mi pasul, finalul e aproape
langa penita scurta mancata de rugina
langa cerneala ce mi-a desenat in soapte
a ta rutina.

Marioneta

bratele tale-mi sunt mormant
si ruga ta pe veci neascultata
imi zdruncina iubita lin culcata
pe pamant.

cenusa ta imi e cuvant
si visul tau neocrotit pe margini
iti iarta soapta ce o tot alini
in vant.

tacerea ta imi e vesmant
si gandul tau scurt in capilare
imi sapa o groapa cat neputinta de mare
de-acelasi cant.

Picatura in care te scalzi e sacra, prietene!

In cinstea tuturor paharelor de vin pe care le-am baut vreodata, asta e o zi cu adevarat rece. Si as jura, dar nu am voie. As jura pe campii si pe munti, dar nu eu le-am facut, as jura ca astazi imi e mai frig decat ieri. Iar toate zilele danseaza pe o scena inghetata in timp ce eu imi cunosc pe rand toti fratii din lume ca intr-o linie nesfarsita de droguri divine.

In numele tuturor regulilor incalcate, cine esti tu sa-mi bei existenta? Sa-mi tarai prin noroi tot ce am iubit vreodata? Sa raman singura si sa dorm in alte paturi, ca un tribut adus tuturor clipelor nedormite? Si toate astea din cauza ta. Iar tu refuzi sa-mi spui cat e ceasul.

Prietene, eu numar fiecare secunda. Eu dorm in ele. Le iubesc. Cate secunde mai am pana....mor. Pana plec. Pana ajung la scoala sa vad daca Fake-ul meu traieste?

Asa ca da-mi ceasul si nu mai plange. Da-mi ceasul si pleaca.

Departe.

The rain on my chest is a baptism

Am luat cheile cand am plecat
Am luat si inocenta ta de pe etajera.
Am luat tot
Nu a ramas nimic in urma mea.
Totul e fum.
E gheata.

Nu am bilete:sunt un calator nemerituos.
Nu am nici inima
Nici suflet
Nici lacrimi.

Am decat sosete
Si o lume imensa care zace in fata mea
Sub bocancii mei prafuiti
Sub constiinta mea plina de atatea pacate.

Iar ceasul ticaie nerabdator
Il aud, si-mi sterg ultimele clipe de praf.

Il aud, iar ... nu e atat de departe
As putea sa merg acolo pe jos.

Amprente.

-Sa nu pleci.

-Sa nu plangi. Voi pleca.

-Stai!!Aici ai tot. Uita-te-n urma.

______________________________________________________________

Trenul a suierat dramatic. Dar nu eram acolo. Nici macar nu ma nascusem inca. D-asta a putut sa plece. Pentru ca un om nenascut nu putea sa-l traga inapoi, sa-l iubeasca.

Dar am fost acasa. Si am citit. Ca sa nu plang. Si am cantat. Cu vocea. Cu fiecare celula. Am si dormit. Ca un prunc. Fara cosmaruri. Acum sunt aici si scriu. Despre un noi dezasamblat. Si despre mine. Cum m-am nascut eu, doar dupa ce a plecat, doar ca sa fim iar impreuna intr-o zi din urma. Sa pot sa-l conduc de mana pana la gara.

Dar acum sunt tot eu si cresc. Ca un tribut adus mamei care m-a adus pe lume. Si roscatului, care m-a nascut din nou.

Scriu pentru ca vreau. Pentru ca simt. Acum, in noapte, mai mult ca niciodata. Iar secundele mi se scurg, ca niste vene taiate in mijloc de ianuarie.Si afara nu-mi ninge suferinta. M-a speriat necunoscutul. De cand traiesc. De cand exist. Dar il iubesc. La fel cum iubesc fiecare octava din vocea lui. Cui? De unde atatea voci si lacrimi si sange si iarna?Cand eu am jurat pe altarul idolilor vostri ca n-am sa mai beau decat suferinta? Ma impiedic cam mult, ar trebui sa-mi leg sireturile.

Sunt prea departe.

Prea departe.

Si ma scurg.

Cu lacrimi sarate.

Ca o zi de vara.

Albastru.

Imi amintesc cu drag. Mereu imi amintesc atunci cand ma asez sa scriu. Cu drag? Nu mereu. Dar imi amintesc. Retrospectiva e preferata mea atunci cand beau ceai fierbinte si imi lacrimeaza ochii de la aburi.

Nu stiam niciodata ca am sa scriu. Nu credeam ca o sa invat forma literelor, ca am sa le pun pe hartie. E o vreme cand nu ai amintiri si crezi ca in ghereta unde iti legi patinele se termina vesnicia. D-asta nimeni nu scrie cand e in scutece. Ne lipsesc amintirile, ca si unui tamplar lemnul.

Acum ma simt prea mare. Fac un laitmotiv din cerneala si ma hranesc cu el. Spun ca sunt prea mare, dar sunt batrana. Am dat din venele mele atator oameni, apoi m-au privit carpiti si tristi. M-au intrebat unde e Imparatia Celestiala? Ce e aia? Nu stiu. Nu stiu. Viata noastra e o pata de cerneala din care s-a sters un pic. E facuta din cuvinte. Lumea e Cuvant.

Iar cararea meu e stramba si uda. E asa de pe vremea cand nu scriam. Cand nu-mi puneam sufletul pe tava, cu entuziasmul unui om care nu mai are alternative. Pe vremea cand traiam ca sa am ce povesti, nu cand povesteam ca sa traiesc.

Asa ma parasesti, in amurgul asta care are urme de dinti. Am iubit prea devreme si m-am consumat ca o lumanare neparfumata, pusa chiar la Morti, etichetata in gand cu nume de vii, vii si intregi, fericiti in blestemul lor.

O sa-mi iau Calimara cu mine in mormant. O sa ne inchidem ochii una alteia.

Bobo.

Am asteptat o dimineata de primavara in timp ce-mi beam ceaiul. Nu stiu daca era negru. Nu-mi amintesc. Tot ce stiu e ca devin speriata atunci cand imi incalc regulile si imi vine sa le tot incalc pana se sterg cu totul de pe fata pamantului.

Eu credeam in Mos Craciun. Am crezut si cand am primit prima data cadoul direct de la mama. M-am gandit ca el trebuie sa-i fi dat bani sa-mi ia. Dar nu-mi pasa oricum atata timp cat nu era zapada. Ma scuturam de ger si intram in casa. Ma jucam un pic, apoi ma rugam lui Mos Craciun pentru ca...pesemne trebuia sa fie un sfant.

Dar tot ce a contat a fost primavara. Pentru ca nimic nu am iubit mai mult decat petalele. Imi amintesc cat de greu e sa fii muritor si cat de incercat de emotii esti. Si deseori e interzis sa arunci cu petale cand iubesti asa mult. Nici macar nu poti sa te apleci sa le iei cand stii ca e un moment in care le tii in mana cu disperarea unui om care nu stie pe unde sa o apuce.

Tu. Tu imi amintesti de mine cand eram doar un boboc si nu aveam petale. Atunci cand ma rugam lui Mos Craciun sa nu ma scutur niciodata, sa nu deger. Tu ma faci o pulbere de amintiri. Un nor in care suflii cand esti speriata si crezi ca o sa sfarsesti ca mine:fara un cantesc de dragoste propriu. Doar cu saruturi care devin cosmar cand te gandesti ca omul la care tii mai mult si mai mult e departe si in imposibilitatea de a-ti strange mana, macar.

Daca vom cadea...

Cerul o sa se uite stramb la noi in timp ce innotam in metafore. Si numai asta nu ne mai trebuie acum cand zapada e asa rosie de la atatea amintiri.

Imi dai un pic de vara? Am ce sa-ti dau in schimb! Un derdelus intreg plin de copii galagiosi. Iti dau toate perechile de manusi din tara. Iti fac cadou, intr-o cutie cu acustica buna, toate colindele cantate de oameni cu falcute rosii.

Iti cer atat de mult? Ia-mi si fulgii. Desi...cat mi-am dorit sa vad fulgi vara cand pielea imi ardea, iar lacrimile mi se uscau pe obraji lasand o dara de sare. Am vrut sa-mi cada pe obraji si pe picioare si sa cad in genunchi, multumind.

Dar noi, oamenii, suntem asa o creatie nemultumita. Suntem mereu gata sa plangem:e prea cald, muzica e prea tara, ploua cu gheata, mi s-au rupt adidasii, mi s-a udat tigara, ninge prea rau, mi s-a intins rimelul, iubitul meu poarta fes, vreau putina vara.

Si eu vreau. Da-mi mie toate razele de soare pe care le ai!Nu-mi pasa daca ard, pentru ca, daca o sa ma arda, iubitul meu cu fes o sa-mi aduca, intr-o cutie, zapada. Si atunci am sa las cutia inchisa si am sa fur de la el un sarut. O sa-i incalzesc sangele cu razele mele, iar el are sa-mi potoleasca setea de vise.

Isi schimba mereu drumul cand nu sunt atenta. Si doarme prea mult cand vreau sa-l aud. Iar eu, creatie nemultumita ce sunt! Oamenii care iubesc fumeaza numai iarna!

Fii primul!

Citesc.

Citesti? Si cat de mult crezi ca fructific dintr-un cuvant? Ce citesti? Carti de istorie? Pachetul de tigari? Prospecte?

A!Imi citesti mailul, cum am fost asa proasta? Si ce vezi atat de interesant? Sunt numai litere. Atat de multe litere si o minte bolnava.

Intelegi? Cum se poate sa si intelegi? Am scris intr-un moment de nebunie, de dor. Voiam sa ma arunc pe o fereastra, asa ca m-am aruncat in fereastra ta. Poti sa-mi reprosezi asta?

Intelegi ca iubesc? Ce sa iubesc? Scrisorile altora, scrisul lor jumatate de tipar. Iubesc fiecare fulg care aluneca pe topoganele de oxigen. Iubesc fiecare pistrui de pe obrazul lui.

A, deci nu il cunosti? As putea sa ma enervez si sa-ti dau cu cerneala in cap. Dar stiu ca nu ai dat mana cu el niciodata, asa ca te iert, te iert.

Am promis fidelitate? Eu? Cred ca ma confunzi urat. Si tu ai promis ca ramai, iar acum ura imi macina miocardul. Si urlu dupa tine, dar imi raspunde cu atata eleganta, cu vocea lui ca o boare. Imi spune ca o sa ma astepte si sunt fericita pentru cateva secunde. Secunde fara tine. Asa le-am numit.

Sa-mi fie dor, de cine? A, nu. Nu. De prietenul meu de ciocolata? S-a topit in 0,2 grade. Si nici macar nu-l cunoaste e Kelvin...

Ne-boem

Asta e o dimineata atat de boema si ploua. Mereu ploua in diminetile boeme, iar eu ajung mereu tarziu. Biblioteca e mereu inchisa cand trec eu pe acolo de parca, dupa o zi plina cu cifre, nu as merita o pauza si parfum de pagini.

Dimineata asta boema merita o scrisoare, dar noi am renuntat de mult la asta. Am renuntat sa scriu scrisori pentru ca mereu ajung in alta parte si regret. daca ai sti cat regret! Pentru ca in scrisori nu poti sigila iubirea. Cuvintele nu inseamna iubire. Nu stiu cum s-a creat lumea din Cuvant. Stau si ma intreb de multe ori.

Si ma mai intreb cum de scriitorii se cred dumnezei. Ei sunt un fel de eretici moderni si plini de sine. In timp ce-mi beau ceaiul si meditez la ei, imi dau seama ca nu merita osteneala sa le iau apararea. Sunt decat niste oameni macinati de ganduri. Ca si mine. Dar eu nu ma cred Dumnezeu. Asta e diferenta. Eu doar incerc, dar patinele imi aluneca pe gheata asta plina de gropi.

Tare as vrea sa-l cert pe baiatul de la bilete ca patineaza inaintea mea, dar tot ce imi amintesc e ca m-a sarutat o data. O singura data. Iar eu nu tip la oamenii care m-au sarutat. Tocmai pentru ca as vrea sa conserv fiecare strop de iubire din lumea asta.

Poate asta inseamna Dumnezeu. Numai ca au meditat atatia, ce loc mai am si eu?

As putea sa il iubesc si pe el. Pentru ca se presupune ca a plecat cu primul tren dintr-o miercuri dimineata. O dimineata ne-boema. Si plina de lacrimi. As putea sa-l iubesc si pe el, dar mi-a spalat creierul, nu pot decat sa-l venerez. Ca intr-o poza lipita stramb pe perete.

Asta e o dimineata tare boema si as vrea sa o opresc in cursul ei odata cu timpul. As vrea sa-i ofer tot ce iubesc mai mult. As vrea sa plang. Sa plang pe cei care traiesc numai in viitor. Si nu se leaga nicidecum de aceasta dimineata boema.

Nu am apucat sa fac multe lucruri, dar nu mai e nimic de spus si pleaca asa cum a venit...cu ultima mea pereche de aripi. Ia cu el si o perioada din viata mea si asa destul de fragmentata. Imi ia costumele si zambetul pus si raman ca un clovn cu lacrimi desenate pe un peron si el desenat. Si as fi putut sa-i fac cu mana, dar eram prea ocupata sa-mi leg sireturile. As fi putut sa caut un alt "el" la fel de masliniu si de frumos. Un el care sa semene atat de mult, sa-i pun numele "fake" si sa-mi stearga lacrimile, false si ele. Dar am preferat sa-l am numai pe el, sa-l astept cu speranta si frica. Sa regret vara si asfaltul in care-mi intrau tocurile cui.

Dar copile, copilul meu....asa ceva nu se primeste. Iar eu sunt o parte din voi toti, d-asta iubesc atat de mult trecutul.

Anestezie

Are maini mici. Pistruiate. Miscari repezi, aproape violente. Pleoape purpurii de la atata nesomn. Pregateste serul fara niciun fel de atentie. "Poate nu e farmacist", m-am gandit. "Poate e doar un fals, un joc. Un copil printre seringi"

N-am putut sa uit niciodata mainile alea. Nici acul. Nici mirosul de sange care razbatea prin perdele. "Poate e doar un joc" speram.

-Stiam. Stiam ca in mainile mele ai sa-ti pierzi vesnicia. Sunt mandru.

Acum imi mirosea a superioritate. Si ma simteam singura. Auzeam cum punea fier peste fier. Ace. Traume pe care le am de mic copil. Poate el nu vindeca.

-Ai crezut. Numai copiii cred. D-asta ii iubesc atat de mult.

-Niciodata n-am realizat ca ai pistrui. Poate te-as fi iubit.

I-am citit pe fata rautatea izvorata din energie pura. I-am cautat mainile, dar nu mi-a raspuns. Cateodata era inert ca un ciob. Atunci imi crea o disperare imensa.

-N-am sa te ranesc daca nu vreau.

Isi exercita puterea asupra mea. Dar imi era prea somn. Mult prea somn. Camera se topea odata cu mine. L-as fi strigat pe nume. Atat ma gadila dorinta de a-i sti numele.

-Cum te cheama?

A inceput sa rada zgomotos si s-a intors la seringile lui.

-Stii ca n-ai voie sa-mi folosesti numele. Stii asta. Mai bine decat oricine care mi-a picat vreodata in maini. Dar inventiile tale caraghioase, numele false cu care ma strigi cand esti singura, imi plac la nebunie. Arata cat de putin ma cunosti. Cum imi daruiesc un milion de prenume, cum le primesc. Si as putea sa tin la tine, daca nu as fi atat de departe...

Hey Katalin E. !

Man, vreau sa stii ca te iubesc si imi doresc ca numele tau de familie sa inceapa cu E si sa se termine cu hash! [de la hashish]

Stiu ca se va intampla asta. Am incredere. Si mai stiu ca mikey mouse se duce in locul lui jacob. Iar Pteri se topeste in amintirile noastre de martie. Juan e deja acasa. Si aici e deja toamna. Nimic nu mai e la fel. Degeaba te uiti in jur. Nimic nu va mai fi la fel. Ideea ca Jacob va fi din nou printre noi nu ma face mai fericita cand stiu ca esti acolo si oamenii aia isi bat joc de sperantele tale. Ale noastre.

Si mai stiu ca, de as avea dreptul la un ultim pahar de vin care sa incalce grotesc Cuvantul de intelepciune, l-as bea in numele lui Rafaello Sanzio. Pentru ca toata iubirea mea se scurge in "gaura de drac" din cavoul lui. Pentru ca mana lui putrezita ne tine impreuna. Si numai el ne-a adus aici. Nimeni n-ar dezlega.

Hey, man!I'll always be there for you. You are so dang Belsug! We, aliens, love you!

oh, imi parasesti orasul!

Oh, nimeni nu ma stie cand imi rup picioarele alergand spre tine. Si nimeni nu te stie cand ma privesti de parca as fi singura. Singura care tremura in statie.

Oh, si nimeni nu va sti cand vei pleca. Si ca te-am iubit. Asa cum niciodata n-am stiut culoarea ochilor tai. Niciodata, pana astazi.

Imi parasesti orasul si nu am nicio putere sa te opresc. Doar incerc sa-mi salvez ranile, doar ele o sa pastreze faptul ca ai fost aici.

La naiba!Ar trebui sa simt atata noroc ca am putut sa-mi cladesc casa pe norul tau.

Sper ca atunci cand vei zbura, in minte iti va reveni orasul meu. Va fi atat de recent. Va fi ultimul. Cand o sa te uiti pe geamurile alea minuscule la cer...sa-ti amintesti numai de mine, cu egoismul unui om caruia i s-a interzis sa iubeasca.

Si traim arizi si departe. Sa canti cu mine cand ti-e greu.

Oh, si nimeni nu m-ar mai condamna ca nu m-am uitat in ochii tai. Iar constiinta mea va fi linistita ca ti-am fredonat cantecul de dragoste al fiecarei despartiri in fiecare zi. Ca am picurat "adio" tot timpul cu nerabdare si masochism.

Iar eu voi fi si mai fericita ca mi-ai raspuns la telefon si am auzit cum aruncai zaruri. Voi trai cu asta...ca si cu o condamnare..

Pe vremea cand Frumoasa vorbea.

poti sa nu o iubesti? e ca si cum ar fi adunat toate lucrurile pe care le speri de la viata si le-ar fi inghitit ca apoi sa pluteasca in jurul lui ca o aura. e un pic Katalin, un pic de ceai intr-o dimineata de iarna, un pic de umbrele colorate, un pic de parinte grijuliu, un pic de gramatica perfecta, un pic de condei cu un pic de foaie alba, un pic de nufar, un pic de vara, un pic de pantaloni scurti, un pic de inghetata, un pic de muzica buna, un pic de poze facute la minut, un pic de artist blond, un pic de misionar, un pic de scrisoare scrisa cu stiloul, un pic de Martin, un pic de ursuleti de plus, un pic de istoric nebun, un pic de printesa, un pic de femeie, un pic de cavaler, un pic de domn.

este tot ce ai vrea. un buchet de talente. poate fi si cafeaua de dimineata, daca ar bea. dar asa ramane EL, frumoasa. Pe care nu poti sa nu o iubesti. se poate transforma in tot ce iubesti chiar daca nu face nimic decat sa se joace Snake pe telefon.

Il iubim pe Frumoasa in fiecare secunda al existentei ei. Si ii uram succes daca nu mai ramane cu noi si urmatoarele trei saptamani. Dude, o sa ne fie dor de tine.

Forever following you, [as usual]

Noi.

Am bedbugs. Iar noi nu suntem Tom.

Nu stii cum a fost vara mea. Nici n-ai idee. Iar daca ma intrebi am sa raspund ca n-am facut nimic special. Ai sa te gandesti ca sunt o fiinta plictisitoare. Plictisita. Am sa fac o fata posomorata gen "nu prea am fost nicaieri, da, m-am odihnit...a fost ok". Dar nu m-am odihnit, tin sa-ti alung impresiile. Si nici nu m-a plictisit. Nici pe departe. Si da, am de gand sa-ti ascund aproape tot ce am facut si sa nu mai privesti cu ochii cat cepele la monitor incercand sa-mi patrunzi in viata. Pentru ca e incuiata. Si numai Katalin poate sa fie in ea. In rest, sunteti decat niste bedbugs care imi apareti in cale de niciunde. Vreau sa va strivesc si sa raman doar eu cu ea entire After Life. And this life, of course. Si nu, nu fumez. DELOC. Asa ca poti sa-ti scoti din cap ideea asta tampita, ok? Si da, am renuntat la cafea, poate tu abia incepi. Si la oameni, in general am renuntat. M-am reprofilat pe extraterestrii. Din aia care traiesc pe cate o planeta fiecare cu haremul lor de puicute despletite. Da, man. Ce poate fi mai frumos de atat? Poti tu oare sa dai in cap marturiei mele? Nu, nu ma mai gandesc sa ma imbat. Pentru ca nimic in lume nu poate fi mai frumos decat libertatea?Si ceaiul de tei, bineinteles. Scumpa faptura, libertate nu inseamna sa faci ce vrei. Asta daca nu esti de-a dreptul imbecil. Pentru ca devii prizonierul tau. Si mori. Un fel de sinucidere cate-putin-in-fiecare-zi. Dar daca nu ma crezi, incearca marea cu degetul. Poti sa razi. Sau sa faci misto. Sau sa ti se faca mutra verde-albastra. Sau orice alta reactie de-a dreptul tampita. Dar pastreaza-le. Nu-mi pasa. Am avut pragul meu de care m-am lovit. Si am cucuie. Mai am si adevarul pe care il caut. Mereu. Voi sunteti insect.Iar eu il iubesc pe Martin. SI pe Katalin. Si pe toata lumea. Dar ei sunt cap de lista. Hahaha. Vara s-a terminat oricum de mult.

Sa uite vreunul sa-mi zica la multi ani de ziua mea ca-l prajesc.

Toata dragostea din lume,

Julien-nascuta-pe-19-septembrie.

P.S. mi-e dor de Marina&Melissa!